Update
Informații noi despre accidentul din această seară, de la intrarea în Colibași.
Potrivit primelor verificări efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș, un bărbat de 33 de ani, din comuna Căteasca, care conducea un autoturism din direcția Pitești către Mioveni, nu s-ar fi asigurat corespunzător la efectuarea unei depășiri, pătrunzând pe sensul opus de mers.
În aceste condiții, conducătorul unui alt autoturism, un tânăr de 19 ani din comuna Mihăești, care circula regulamentar, a încercat să evite coliziunea, intrând însă în parapetul metalic de pe marginea drumului.
Autoturismul bărbatului de 33 de ani a intrat în coliziune cu un alt vehicul, condus de un bărbat de 60 de ani din București, și ulterior a fost proiectat într-un al patrulea autoturism, condus de un tânăr de 18 ani din orașul Mioveni.
În urma accidentului, bărbatul de 60 de ani a fost rănit ușor și transportat la spital.
Toți conducătorii auto implicați au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Cercetările continuă pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările în care s-a produs accidentul, iar polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Știrea inițială
Un accident rutier a avut loc, în această seară, pe DN 73D, la intrare în Colibași, în care au fost implicate nu mai puțin patru mașini.
La fața locului au intervenit de urgență pompierii de la Detașamentul Mioveni, dar și oamenii legii și echipaje medicale.
Impactul se pare că a fost destul de violent, mașinile suferind avarii serioase.

Potrivit ISU Argeș, echipajul SAJ a preluat o persoană.
La fața locului pompierii asigură măsuri specifice de prevenire a incendiilor.
Traficul în zonă este îngreunat, așadar sporiți atenția la volan. Oamenii legii vor deschide o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele accidentului.
Sursă foto: Info Trafic Pitești/ ISU Argeș
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
ANPC a dat amenzi de peste 6,8 milioane lei în doar câteva zile












