Un incendiu puternic a izbucnit astăzi în comuna Lunca Corbului, județul Argeș, extinzându-se cu repeziciune și provocând pagube considerabile.
Deși în apelul efectuat la numărul unic de urgență 112 s-a anunțat un simplu incendiu de vegetație uscată, izbucnit pe marginea unui șanț dintr-o zonă locuită, din cauza vântului și a temperaturilor ridicate, focul a cuprins rapid zeci de mii de metri pătrați de teren și a afectat nu mai puțin de 15 proprietăți.
Potrivit informațiilor furnizate de ISU Argeș, au ars aproximativ 13.000 mp de vegetație uscată și circa 31.000 de mp de miriște.
Totodată, flăcările violente au distrus mai multe anexe și patru mașini depozitate pe un teren cu fânețe.
În urma acestui incendiu a mai ars o cantitate de aproximativ 18 mc lemn de foc, un solar de grădină și a fost afectată și o locuință, dar și 500 de pomi fructiferi.
Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită.
Intervenția a fost una amplă, cu forțe mobilizate din mai multe subunități din județ – Pitești, Câmpulung, Costești, Bradu, Mioveni, Topoloveni. De asemenea, la fața locului a fost prezent și un echipaj SMURD. Mulți pompieri au venit din concediu sau de acasă, răspunzând apelului de urgență fără ezitare.
Prefectul județului Argeș, Ioana Făcăleață, s-a deplasat la fața locului, alături de inspectorul-șef al ISU Argeș, col. Alin Berevoescu, și de primarul Gheorghe Drăgan.
Aceasta a făcut un apel ferm către cetățeni:
Fac un apel ferm către toți cetățenii județului Argeș:Nu aruncați la întâmplare țigări aprinseNu faceți foc în spații deschise
Nu lăsați focul nesupravegheat
Respectați avertizările și indicațiile autorităților
Suntem în plină perioadă de caniculă extremă, iar riscul incendiilor este extrem de ridicat. Orice neglijență poate avea consecințe grave. Vă cer responsabilitate și atenție! Siguranța noastră depinde de fiecare gest pe care îl facem!”, a transmis Ioana Făcăleață
Reprezentanții ISU Argeș avertizează că incendiile de vegetație uscată se propagă extrem de rapid în condiții de vânt și caniculă, mai ales în apropierea zonelor locuite.
Cea mai frecventă cauză a incendiilor de vegetație uscată este factorul uman, fie prin incendierea intenționată a miriștilor și a terenurilor pentru igienizare, fie prin neglijență, cum ar fi nerespectarea măsurilor de prevenire a incendiilor sau aruncarea resturilor de țigări aprinse.
ISU Argeș reamintește că arderea necontrolată a vegetației este strict interzisă.
Potrivit legislației în vigoare (OUG nr. 195/2005 privind protecția mediului, art. 94 alin. 1 lit. n), arderea miriștilor, a vegetației ierboase sau a tufărișurilor fără autorizație și fără luarea măsurilor de prevenire este interzisă și se sancționează drastic. Persoanele fizice riscă amenzi cuprinse între 7.500 și 15.000 de lei, în timp ce pentru persoanele juridice sancțiunile variază între 50.000 și 100.000 de lei.
Informații noi
IPJ Argeș transmite că, în urma incendiului devastator din comuna Lunca Corbului, a fost deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă, conform art. 255 din Codul Penal.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs incendiul și tragerea la răspundere a celor vinovați.
În cursul acestei după-amiezi, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Costești au fost sesizați cu privire la faptul că, pe raza comunei Lunca Corbului, a izbucnit un incendiu.
La fața locului s-au deplasat polițiștii Secției de Poliție Rurală Lunca Corbului, care au sprijinit intervenția echipajelor de pompieri, pentru localizarea și stingerea incendiului.
În urma incendiului, au fost afectate mai multe anexe și locuințe, precum și 4 autoturisme depozitate pe un teren cu fânețe, însă nicio persoană nu a suferit leziuni.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă, conform art. 255 din Codul Penal.
Cercetările continuă, sub supravegherea Pachetului de pe lângă Judecătoria Costești, în vederea stabilirii situației de fapt și luării măsurilor legale care se impun.”, transmite ISU Argeș
Sursă foto. Ioana Făcăleață/ Facebook
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Jaqueline Cristian s-a calificat în turul doi la turneul WTA 1000 de la Montreal