În luna august, premierul Marcel Ciolacu, ministrul Sănătății Alexandru Rafila și ministrul Muncii Simona Bucura-Oprescu se află pe primele locuri în clasamentul vizibilității miniștrilor Guvernului, conform Barometrului realizat de News.ro și Agenția de monitorizare Klarmedia, care a analizat presa scrisă și online, arată cei de la stiripesurse.ro.
Astfel, Marcel Ciolacu domină clasamentul cu 30.817 mențiuni, beneficiind de o vizibilitate crescută ca urmare a unor schimburi de replici cu partenerii de guvernare, precum și discuții referitoare la scandalul de la Spitalul „Sf. Pantelimon” și la propunerile economice și sociale emise recent. În aceeași notă ascendentă, Alexandru Rafila a avansat de pe locul 8 în luna iulie pe locul al doilea, grație intervențiilor sale în contextul scandalului de la Spitalul „Sf. Pantelimon” și discuțiilor despre eventuale demisii. Plecând de pe poziția 9 în luna iulie, Simona Bucura-Oprescu a ajuns pe locul al treilea în august și își consolidează poziția datorită controverselor privind recalcularea pensiilor.
Pe de altă parte, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a coborât de pe locul al doilea pe locul al patrulea, urmat de ministrul Finanțelor Marcel Boloș, care a avansat grație unor declarații legate de performanța ANAF și reglementările fiscale. Alte ministere au cunoscut și ele fluctuații în vizibilitate. Ministrul Educației Ligia Deca a coborât pe locul al șaselea, iar ministrul Energeticii Sebastian Burduja a înregistrat o scădere pe poziția a șaptea. Acesta este urmat de ministrul Mediului, Mircea Fechet, pe locul 8, apoi ministrul Agriculturii, Florin Barbu, şi ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, care coboară de pe locul 8. Ministrul Culturii, Raluca Turcan, rămâne pe poziţia a 11-a în top. În total, nouă miniștri au avut sub 1.000 de apariții în presa scrisă și online, cu Natalia Intotero, ministrul Familiei, în fruntea acestei liste.
Foto descriptiv. Sursă foto: gov.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Ministrul Muncii a fost la Stâlpeni: “Guvernul Marcel Ciolacu și PSD susțin producătorii autohtoni”