Un accident rutier a avut loc pe 8 noiembrie, în jurul orei 18:00, pe DN 7C, în Bascov, în care au fost implicate două autoturisme.
Polițiștii rutieri argeșeni au intervenit pentru a cerceta evenimentul, iar în urma verificărilor, s-a stabilit că accidentul s-a soldat doar pagube materiale.
Polițiștii au testat conducătorii auto cu aparatul etilotest, iar unul dintre șoferi, un bărbat de 55 de ani din Bascov, avea o concentrație de alcool în aerul expirat peste limita legală de 0,40 mg/l.
În ziua de 9 noiembrie a.c., în jurul orei 18:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș au efectuat verificări cu privire la un eveniment rutier din care au rezultat doar pagube materiale, care a avut loc pe DN 7C, pe raza comunei Bascov, în ziua precedentă, împrejurare în care, conform procedurii specifice, conducătorii auto implicați au fost testați cu aparatul etilotest.
Astfel a rezultat că unul dintre conducătorii auto implicați, respectiv un bărbat de 55 de ani, din Bascov, se afla sub influența alcoolului, valoarea rezultată în urma testării fiind peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.”, transmite IPJ Argeș
Bărbatul a fost dus la spital unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii concentrației de alcool.
În cauză au fost întocmite documente procedurale conform art. 336 din Codul Penal, iar cercetările sunt continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.”, adaugă IPJ Argeș
În acest context, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș reamintesc obligaţiile pe care le au conducătorii auto în situaţia producerii unui eveniment rutier, pe un drum deschis circulaţiei publice sau care şi- a avut originea într-un asemenea loc, în funcţie de tipul evenimentului rutier:
1. Dacă evenimentul s-a soldat cu rănirea unor persoane, conducătorul auto este obligat să ia măsuri de anunţare imediată a poliţiei, să nu modifice sau să şteargă urmele accidentului şi să nu părăsească locul faptei. Totodată, este interzis oricărei persoane să schimbe poziţia vehiculului implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau a mai multor persoane, să modifice starea locului sau să şteargă urmele accidentului fără încuviinţarea poliţiei care cercetează accidentul.
2. Conducătorilor de vehicule implicaţi în evenimente rutiere le este interzis consumul de alcool sau de substanţe psihoactive după producerea evenimentului şi până la testarea concentraţiei alcoolului în aerul expirat sau recoltarea probelor biologice.
3. Dacă în urma evenimentului a rezultat numai avarierea vehiculelor şi/sau alte pagube materiale, conducătorii auto au obligaţia de a scoate imediat vehiculele în afara părţii carosabile ori, dacă starea vehiculelor nu permite acest lucru, să le deplaseze cât mai aproape de bordură sau acostament, semnalizându-le prezenţa, precum şi de a încheia un constat amiabil (posibil doar dacă în eveniment sunt implicate numai două autovehicule), respectide a se prezenta, în termen de cel mult 24 de ore de la producerea evenimentului, la unitatea de poliţie competentă pe raza căreia s-a produs accidentul, pentru întocmirea documentelor de constatare.
Foto descriptiv libertatea.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Scandal în Domnești! Doi minori au fost reținuți, iar un bărbat de 35 de ani a ajuns la spital