Credincioșii din sudul județului Argeș s-au bucurat astăzi de un moment de înaltă încărcătură duhovnicească, prilejuit de slujirea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, la Mănăstirea Sfânta Treime – Ionești. Noua vatră monahală, ridicată pe urmele unei vechi așezări de pe vremea lui Mihai Viteazul, prinde din nou viață prin rugăciune, slujire și sprijinul autorităților locale și centrale.
Obștea monahală de la mănăstirea argeșeană Sfânta Treime – Ionești a trăit astăzi momente de mare bucurie. Credincioșii au avut ocazia să participe la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Potrivit informării publicate de Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, în cuvântul rostit astăzi, Chiriarhul Eparhiei a mulțumit credincioșilor pentru dragostea pe care o au față de noua mănăstire de la Ionești, însă a dorit să evidențieze și mesajul transmis de pericopa evanghelică rânduită pentru această duminică.
Construită în satul Redea din comuna Buzoiești, noua mănăstire este așezată în sudul județului Argeș, la 7 km față de orașul Costești. Potrivit documentelor în aceste locuri a existat în anul 1785 mănăstirea de călugări Butoiul, de pe valea Plescării, aparținând moșiei Butoianca. Această așezare monahală exista și în vremea domnitorului Mihai Viteazul. Un căpitan al acestuia pe nume Radu primește danie această moșie din partea domniței Stanca, soția domnitorului Mihai Viteazul. În prezent, la inițiativa Chiriarhului Eparhiei, viața monahală este reînviată în noua mănăstire. Lucrările au fost începute de preoții Corneliu Popescu și Stoica Nicolae. Din anul 2011 la acest așezământ monahal este adus părintele ieromonah Ioachim Zlotar, venit de la mănăstirea Negru Vodă din Câmpulung Muscel. Toate lucrările executate până în prezent au fost realizate cu sprijin financiar oferit de la Secretariatul de Stat pentru Culte, Consiliul județean Argeș și primăria comunei Buzoiești.
Sursă foto: FB Arhiepiscopia Argesului si Muscelului.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Argeșean de 48 de ani prins conducând fără permis un motociclu neînmatriculat