Vacanța de iarnă este una dintre cele mai așteptate vacanțe de copiii de pretutindeni. Este momentul în care cu toții se pregătesc de sărbătorile de iarnă și îl așteaptă pe Moș Crăciun.
În sezonul rece, copiii din învățământul preuniversitar au două săptămâni de vacanță, zile libere care vor cuprinde sărbătoarea de Crăciun și de Anul Nou.
Potrivit calendarului oficial pentru anul școlar 2023-2024, vacanta de iarnă a început sâmbătă, 23 decembrie, cu o zi înainte de Ajunul Crăciunului, și va dura până duminică, 7 ianuarie 2024.
Prin urmare, elevii se vor întoarce la școală începând cu data de 08 ianuarie 2024.
Următoarea vacanță pe care o vor avea elevii va fi vacanța mobilă, din luna februarie. Calendarul acestei vacanțe nu este același pentru toată lumea, fiind la latitudinea Inspectoratelor Școlare Județene și al municipiului București să stabilească când vor avea parte elevii de vacanța ”mobilă”.
Vacanțe școlare în 2024
În anul 2024, elevii vor avea alte trei vacanțe. Este vorba de o săptămână liberă în perioada 12 februarie – 3 martie, care va fi luată în funcție de ceea ce decid Inspectoratele şcolare judeţene şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti.
Următoarea vacanță va fi cea de primăvară, care va include și sărbătoarea Paștelui, în intervalul 27 aprilie – 7 mai, urmând ca elevii să intre în vacanța de vară din data de 22 iunie, care se va încheia pe 8 septembrie.
Foto descriptiv ZiarMM
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Peste 124 de tone de articole pirotehnice, confiscate de poliţişti într-o lună jumătate