Sute de mii de lei s-au scurs şi vara asta din bugetele primăriilor şi ale altor instituţii argeşene pentru concediile de lux ale funcţionarilor publici mascate în aşa-zise cursuri de formare profesională. Primăria Băiculeşti şi-a trimis pentru al doilea an consecutiv toţi angajaţii la mare, în vreme ce la Dârmăneşti merg doar cei aflaţi în graţiile primarului. Mai nou, şi directorii de şcoli au început să-şi deconteze astfel de vacanţe, deşi în unităţile de învăţământ pe care le conduc promovarea a fost chiar şi de 22%!
De câţiva ani, a apărut o modă în instituţiile publice, care permite bugetarilor să-şi facă vacanţele la mare sau la munte, în hoteluri de trei sau patru stele, sub pretextul că merg, chipurile, la perfecţionare. Cursurile de perfecţionare pot fi decontate, potrivit legii, de instituţia la care lucrează, la fel şi cele aferente serviciilor de cazare şi masă dacă lecţiile se ţin în alte localităţi decât cea de domiciliu.
Intuind o excelentă oportunitate de afaceri, firmele specializate în organizarea de cursuri au decis să îmbine pentru potenţialii lor clienţi utilul cu plăcutul şi de câţiva ani programează mai toate aceste cursuri pe litoralul românesc, în plin sezon estival, sau în cele mai căutate staţiuni montane ori balneoclimaterice, sute de hoteluri fiind complet rezervate pentru bugetarii dornici să se şcolească la malul mării sau pe vârf de munte.
Aşa se ajunge ca pentru un curs care în mod normal îl costă pe angajator aproximativ 1000 de lei instituţia publică să plătească de cinci-şase ori mai mult, pentru că serviciile de cazare depăşesc 4000 de lei de persoană şi pot ajunge chiar şi la peste 9000 lei, dacă „învăţăcelul” vrea să se odihnească după lecţii în condiţii de lux.
Iar beneficiile nu se opresc aici, pentru că în acest pachet intră şi cazarea şi masa gratuite pentru un însoţitor precum şi pentru copiii mici. De altfel, ofertele de cursuri ale firmelor care s-au specializat în astfel de servicii arată mai degrabă ca un catalog cu oferte de turism, în cele peste 100 de pagini nefiind alte detalii despre cursuri în afară de numele acestora.
Şi uite aşa, sub masca acestor cursuri de perfecţionare, mii de bugetari cu tot cu neveste, copii sau… amante, au ajuns să aibă parte de vacanţe scumpe decontate din bani publici. Culmea tupeului este că majoritatea celor trimişi la mare pe banii statului beneficiază şi de vouchere de vacanţă.
Toată Primăria Băiculeşti se instruieşte al treilea an consecutiv la staţiune
Anul trecut, ca de altfel şi în 2019 şi 2021, aproape toţi angajaţii Primăriei Băiculeşti au fost la instruire la mare, primarul Niculaie Dragnea decontând 55.800 lei plus TVA-ul aferent pe cursurile de perfecţionare a 10 funcţionari. Se pare însă că oamenii nu au priceput foarte bine lecţiile predate şi au mai vrut să… aprofundeze, pentru că şi anul acesta au plecat din nou în bloc la şcolarizare pe plajele de pe litoral.
Astfel, încă din luna aprilie, Primăria Băiculeşti a plătit 10.890 lei pentru cursurile de perfecţionare propriu-zise şi 56.460 lei pentru cazarea învăţăceilor, la aceste sume adăugându-se şi TVA-ul aferent. Licitaţia AICI!
Prima care a fugit repede la staţiune ca să profite de oferta de cursuri a fost bibliotecara Emanuela Popescu, obosită de câte cărţi a împrumutat în ultimul an tinerilor din Băiculeşti. Aceasta s-a cazat taman la Băile Felix, la Hotel President – unul dintre cele mai căutate din zona Transilvaniei – pentru cele 7 nopţi de cazare, masă şi bălăceală la piscină, primăria plătind 4.350 lei + cursul de 990 lei.
Inspectorul Maria Despan de la serviciul financiar taman ce s-a întors bronzată de atâta contabilitate bugetară câtă a învăţat la Mamaia, la hotel Malibu, unde a stat 5 nopţi pe 4.690 lei.
Cei mai mulţi dintre salariaţii Primăriei Băiculeşti, în frunte cu primarul Niculaie Dragnea, vor pleca la sfârşitul lunii iulie în grup la Olimp. Aici, „cursanţii” vor petrece şase nopţi la Phoenicia Blue View, unde vor beneficia de meniu all inclusive light, şezlonguri la piscină şi pe plaja hotelului, program artistic şi muzică live… să moară de necaz toţi săracii din Băiculeşti!
Primarul va urma, chipurile, cursul „Accesarea fondurilor structurale şi de coeziune europene”, ca să umple comuna de proiecte cu bani europeni.
Inspectoarea de resurse umane Cătălina Baciu se instruieşte la cursul „Resurse umane şi salarizare bugetară”, un efort deosebit pentru cineva care pleacă la mare şi cu copilul sub trei ani şi din când în când trebuie să mai schimbe şi pamperşii.
Din acelaşi grup vesel face parte şi Raluca Harcea, inspector la serviciul financiar din cadrul primăriei, care va studia intens „Contabilitatea în sistemul bugetar. Utilizarea eficientă a FOREXEBUG!” Tot cu copiii după ea, doi chiar, unul de 6 şi altul de 11 ani.
Ultima din lotul „Phoenicia” este Marilena Petrescu, de la registratură, care a simţit că trebuie neapărat să se şcolească pe teme de „Comunicare eficientă intra şi interinstituţională”.
Pentru fiecare dintre aceştia de mai sus, primăria decontează câte 5.450 lei costul cazării şi al meselor, precum şi 990 lei pentru aşa-zisul curs de perfecţionare.
Secretarul primăriei, Ion Serghie, vrea să ştie foarte bine „Codul administrativ actualizat” şi îl va învăţa pe dinafară la Complexul Mediteranean din Mamaia Nord, unde pleacă în perioada 16-23 iulie, probabil cu nepoţii de 10 şi 11 ani, preţul vacanţei fiind de 5.490 lei.
Ionela Serafimescu, referent la Serviciul financiar, doamnă mai în etate, merge pe tradiţional şi va urma cursul de perfecţionare „Contabilitate bugetară, CFP, taxe, impozite locale şi executare silită” la Slănic Moldova, în perioada 23-30 iulie, costul sejurului ei fiind de 4.490 lei cazarea şi masa.
Constantin Jianu, inspector asistent la Registrul agicol – Mamaia, Hotel Majestic, 9-15 august – 4.790 lei + taxa de curs de 990 lei.
Consilierul de achiziţii publice Monica Popescu a ales să se perfecţioneze profesional pe teme de management de proiect la „academia” din Delta Dunării, la Hotelul New Egreta din Dunavăţu de Jos, unde pleacă în perioada 21-27 august inclusiv cu copilul din dotare, că doar plăteşte primăria, şi pentru care din banii contribuabililor se achită 5.390 lei + taxa de curs de 990 lei.
Ion Sorescu, inspector SVSU, se va specializa în „Managementul situaţiilor de urgenţă, sănătate şi securitate în muncă” printre manelele de la Costineşti, unde va merge în perioada 27 august – 3 septembrie, pachetul său costând 5.510 lei hotelul şi 990 lei cursul.
La Dârmăneşti, cea mai scumpă vacanţă – plătită din banii cetăţenilor
Un alt primar care îşi recompensează angajaţii cu vacanţe de lux plătite din banii cetăţenilor este Emilian Ciolan de la Dârmăneşti. Aici însă doar „preferaţii” edilului primesc concedii moca, nu aşa, oricine.
Nu este prima dată când primarul Ciolan le acordă astfel de privilegii unora dintre salariaţi, însă anul acesta a bătut recordul la cea mai scumpă vacanţă plătită din bani publici. Fericita câştigătoare a unui sejur de 8.920 lei la care se adaugă şi TVA, precum şi costul cursului de 990 lei + TVA este, cel mai probabil, şefa Serviciului public de alimentare cu apă şi canalizare al comunei Dârmăneşti, Gabriela Iordan.
Potrivit achiziţiei din data 26 aprilie, toţi cei 4 angajaţi ai acestui serviciu merg să se şcolească vara asta la mare. Unul dintre sejururi este la cel mai nou hotel din lanţul Mera, Mera Onix din Cap Aurora, unde preţul pentru 7 nopţi de distracţie… pardon, de formare profesională, este de 8.920 lei plus TVA. Aici, şefa Serviciului de apă din Dârmăneşti va „studia” apa din piscine şi din miniaquaparcul din incinta complexului, dar şi apa mării, lăfăită în şezlongurile de fiţe de pe plaja privată a hotelului.
Colegii din cadrul Serviciului de apă – contabila şi doi încasatori – pleacă fie la Venus, fie la Mamaia, mai pe sărăcie: pentru ei şefa a cumpărat două pachete la hotelul Delmar Venus în perioada 6-13 august a câte 4.890 lei fiecare, şi un pachet la Hotel Del Mar din Mamaia, pentru care din banii publici s-au plătit servicii de cazare şi masă de 4.650 lei.
Şi din primărie pleacă la mare două persoane – nu ştim cine, persoane importante e clar! – care vor studia asiduu cursurile de specializare „Achiziții publice, noutăți legislative şi aplicaţii în SICAP” şi „Contabilitate bugetară, CFP, inventariere, casierie”. Preţul este unul pe măsură, un sejur la hotelul Delta din Jupiter, acolo unde vor fi cazaţi, costând 7.350 lei fiecare + TVA.
Şi Direcţia Judeţeană pentru Agricultură îşi trimite trei angajaţi să înveţe agricultură la malul mării ori la băi. Pe lângă plata cursurilor, instituţia condusă de directorul executiv Eugen Dulică plăteşte alţi 15.000 lei pentru cazarea şi masa all inclusive, astfel: un pachet în perioada 10-16 iulie la Hotel Bavaria din Mamaia, 4.750 lei; un pachet în perioada 31 iulie – 6 august la Hotel Predisent din Mamaia, 4.900 lei; un pachet la Băile Felix – 5.350 lei.
Directorii şcolilor cu rezultate dezastruoase se premiază cu vacanţe de lux din banii unităţilor de învăţământ
Şi unii directori de şcoli par să fi descoperit metoda prin care să îşi facă vacanţele pe banii unităţilor de învăţământ pe care le conduc. Culmea e că „recompensa” vine după ce şcolile respective au obţinut rezultate dezastruoase la evaluarea naţională. Sub pretextul că trebuie să se instruiască pentru a şti cum să acceseze fonduri europene prin PNRR, trei şcoli şi-au trimis câte doi reprezentanţi la cursuri la staţiune.
La Şcoala Gimnazială Nr. 1 Miceşti, condusă de directoarea Mihaela Voicu, promovarea la examen a fost de 31,2%, din cei 36 de absolvenţi de clasa a VIII-a doar 10 obţinând peste 5 la evaluare, cea mai mare medie fiind 7,25. Asta nu a împiedicat cu nimic conducerea unităţii de învăţământ să cheltuiască 11.960 lei plus TVA pentru a trimite la Sovata doi angajaţi ca să înveţe „Achiziții publice, noutăți legislative și aplicații în SICAP”, într-o şcoală care tot anul cumpără în mare parte coli, agrafe, pixuri şi produse de curăţenie.
La Şcoala Gimnazială Nr. 1 Cocu, unde director este Alin-Ioan Alecsandru, rezultate şi mai proaste la evaluare: doar 2 elevi cu medii peste 5 şi promovare de 22%. Pentru asemenea „performanţe”, normal că cei din conducere au considerat că se impune şi un premiu, constând în două cursuri – unul la piscină, altul pe plajă!
Astfel, Şcoala Cocu a achiziţionat recent un curs de „Asistenţă socială şi protecţia copilului” şi un altul de „Accesarea şi implementarea proiectelor finanţate prin PNRR”, pe lângă cei 1980 lei aferenţi costurilor orelor de curs, achitând şi servicii de cazare la patru stele all inclusive – 4.090 lei un sejur la Băile Felix şi 4.850 lei un altul la Olimp, la Phoenicia Blue View.
Ultima şcoală care aruncă cu bani pe cursuri fictive în vreme ce elevii au rezultate dezastruoase este Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Bradu, condusă de directoarea Cristiana Voicu, unde s-au plătit 10.300 lei pentru două sejururi la Băile Felix, acolo unde, chipurile, doi angajaţi ai şcolii vor studia cursul „Accesare fonduri structurale europene PNRR și alte linii de finanțare”.
Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro: