Valoarea punctului în ambulatoriu creşte la 6,5 lei de la 1 ianuarie 2026. Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete.
Sănătatea se construiește prin decizii asumate, prin decizii echilibrate și prin mǎsuri concrete pentru oameni!Valoarea punctului în ambulatoriu crește la 6,5 lei, cu aplicare de la 1 ianuarie 2026. Este rezultatul unor negocieri intense, purtate cu argumente și cu responsabilitate față de sistem.”
Ministrul precizează faptul că ambulatoriul nu este o anexă a sistemului de sănătate, ci este structura care susține prevenția, diagnosticul precoce și continuitatea îngrijirii medicale.
Aici pot fi rezolvate problemele înainte să devină urgențe. Fără un ambulatoriu puternic, spitalele se aglomerează inutil, iar pacienții pierd timp, șanse și încredere.
Finanțarea acestei creșteri vine din ordinea pusă în sistem.
Ministrul precizează de asemenea că măsurile luate în această vară pentru reducerea concediilor medicale fictive au dus la economii de aproximativ 120 de milioane de lei pe lună.
Sunt bani care se întorc acolo unde trebuie: în servicii medicale și în îngrijirea pacienților.
Am spus atunci și o repet: nu sunt de acord să luăm de la gura bolnavilor pentru a plăti concedii inventate ale unora. Tocmai pentru că am corectat aceste derapaje, astăzi ne permitem să ne ținem de cuvânt și să investim mai mult în sănătatea oamenilor.”
Alexandru Rogobete a mai transmis faptul că în forma inițială a ordonanței de reglementare a unor măsuri fiscale, această creștere fusese prorogată.
Am revenit la masa discuțiilor cu date clare, cu impact bugetar calculat și cu o direcție echilibratǎ: un sistem eficient se construiește prin susținerea reală a ambulatoriului, nu prin amânări.Rezultatul este concret. Creșterea rămâne, termenul este stabilit, iar ambulatoriul primește predictibilitatea de care are nevoie pentru a funcționa corect.”
Alexandru Ragobete: „Încrederea ne face bine”
Dacă vrem să degrevăm spitalele și să tratăm mai devreme și mai eficient, ambulatoriul trebuie pus în centrul sistemului.Asta facem. Cu argumente. Cu responsabilitate. Cu rezultate.Încrederea ne face bine”, a mai adăugat ministrul într-un mesaj postat pe pagina de socializare.
Foto: Facebook Alexandru Rogobete
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:














