anchetaonline.ro

Ați văzut cei 11 bobocei din Parcul Ștrand? Oamenii se opresc zilnic să admire familia de rațe

de | 08.04.2026 13:44 | Lifestyle, Pitești

O familie de rațe sălbatice a devenit atracția principală din Parcul Ștrand din Pitești, în aceste zile neobișnuit de calde pentru perioada dinainte de Paști. O rață atentă își conduce cei 11 bobocei pe luciul lacului, iar micuții abia se zăresc în urma ei, stârnind zâmbete și telefoane scoase rapid pentru fotografii.

Zilele acestea, vremea mai degrabă de vară decât de primăvară i-a scos pe mulți piteșteni din case. Unii au luat aleile la pas, alții au pedalat sau au plimbat cărucioare, căutând pe alocuri și zonele de liniște. Însă cel mai animat punct al parcului a fost, fără îndoială, zona lacului.

Sursă foto: AV Sursă foto: AV Sursă foto: AV

Rațele sălbatice și veverițele sunt deja „locatarii” obișnuiți ai Parcului Ștrand. Iar zilele acestea, cei 11 bobocei au reușit să transforme o simplă plimbare într-un moment de poveste.

Cu lac, canale, plimbări cu barca sau hidrobicicleta, dar și cu restaurant, teatru de vară, și loc de joacă parcul rămâne unul dintre locurile preferate de relaxare pentru piteșteni. Vă reamintim că anul trecut Parcul Ștrand din Pitești și-a redeschis zona de agrement, oferind publicului posibilitatea de a se bucura de plimbări cu bărcuțe, hidrobiciclete și trenuleț pe data de 1 mai.

Tarifele din Parcul Ștrand din 2025 erau:

  • Plimbare cu trenulețul – copii până în 14 ani: 5 lei/plimbare;
  • Plimbare cu trenulețul – adulți: 10 lei/plimbare;
  • Plimbare cu barca: 10 lei/30minute;
  • Închiriere hidrobicicletă: 15 lei/30minute.

Sursă foto: AV

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Cristian Gentea: ”Sunt convins că, acolo sus, va antrena echipa îngerilor din Cer, în care se află, cu siguranță, și Nicolae Dobrin”

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Parcul Ștrand