Verificări în domeniul construcțiilor la Pitești. A „plouat” cu amenzi în 2024

de | 05.12.2024 16:22 | Pitești, Eveniment

  • Disciplină în construcții și afișaj stradal

Polițiștii locali piteșteni amintesc faptul că potrivit Legii nr. 50/1991, executarea lucrărilor de construcții este permisă numai în baza unei autorizații de construire/desființare, în condițiile legii, cu respectarea prevederilor documentațiilor de urbanism, avizate și aprobate de administrația publică locală.

verificari constructii amenz politia locala

În acest context polițiștii locali din cadrul Serviciului Control Construcții, Mediu și Activități Comerciale – Poliția Locală Pitești, cu atribuții în disciplina în construcții și afișaj stradal, au efectuat verificări, atât în baza sesizărilor primite de la cetățeni (un număr de 712, de la începutul anului), cât și prin autosesizare, în baza planurilor de acțiune, în scopul identificării și al verificării lucrărilor de construire executate și cu respectarea legislației în vigoare, acțiunile fiind planificate și coordonate de șeful serviciului.

verificari constructii amenz politia locala

În urma acestor verificări, de la începutul anului 2024, polițiștii locali din cadrul serviciului au întocmit 163 de procese-verbale de constatare și control/note de verificare, respectiv 92 de procese-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, conform Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții și Legii nr. 185/2013 privind afișajul stradal, valoarea totală a sancțiunilor aplicate fiind de 401.500 de lei.

Ca urmare a identificării lucrărilor de construcții efectuate în zonele de monument sau de protecție a monumentelor, fără a deține avizul Ministerului Culturii, au fost depistate 5 infracțiuni, documentația fiind transmisă către Parchet, în scopul luării măsurilor legale, poliția locală neavând competență în acest sens.

Polițiștii locali subliniază faptul că acțiunile vor continua și în perioada imediat următoare, în vederea identificării celor care nu respectă legislația în vigoare.

verificari constructii amenz politia locala

Poliția locală face de asemenea un apel către cetățeni la respectarea tuturor normelor legale privind executarea lucrărilor de construire, pe raza municipiului Pitești, precum și la respectarea amplasării mijloacelor de publicitate (afișe, bannere etc.), în scopul prevenirii măsurilor de sancționare.

 

Foto: Poliția Locală Pitești

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Peste 40 de copii au ajuns la Spitalul „Grigore Alexandrescu” în urma provocării  „Superman Challenge” de pe TikTok

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Pitești | Poliția Locală Pitești