Veste bună pentru viticultori: APIA anunță excepții pentru anul 2025 din cauza ploilor abundente

de | 20.06.2025 10:14 | Național, Administrație

Ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile din primăvara anului 2025, Ministerul Agriculturii a emis Ordinul nr. 213/2025, care modifică temporar regulile de implementare ale intervenției IS-V-01 – „Restructurarea și reconversia plantațiilor viticole”. Actul normativ stabilește noi termene-limită pentru anul în curs, permițând fermierilor să finalizeze lucrările și să acceseze sprijinul financiar în condiții de flexibilitate. Măsura vizează doar anul 2025 și nu modifică cadrul general al Planului Strategic PAC 2023–2027.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a informat, la începutul săptămânii, că a fost publicat în Monitorul Ofical al României nr. 549/13.06.2025, Ordinul nr. 213 din 12.06.2025 pentru completarea anexei la Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 117/2023 privind criteriile de eligibilitate, documentele justificative, condiţiile şi modul de implementare a intervenţiei IS-V-01 „Restructurarea şi reconversia plantaţiilor viticole” din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027.

Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 213/2025 a fost aprobat având în vedere condițiile meteorologice nefavorabile, respectiv ploile abundente zilnice din perioada martie – mai 2025 care nu au permis fermierilor din sectorul vitivinicol executarea lucrărilor conform graficului de execuție aprobat și pentru a crea cadrul legal în vederea respectării termenelor specificate în OMADR nr.117/2023, cu modificările și completările ulterioare.

Mai exact, Ordinul nr. 213/2025 se referă exclusiv la anul 2025 și nu aduce atingere normelor generale aferente întregii perioade de programare, respectiv cea prevăzută la art.11 alin.(2), art 13 alin.(6) și art.14 alin (1) lit. a) ci doar instituie excepția pentru anul 2025 dat fiind condițiile climatice nefavorabile prezente pe o perioadă îndelungată de timp, care s-a suprapus cu perioada optimă de efectuare a unor lucrări conform tehnologiei de cultură.

Astfel, potrivit informării APIA, pentru exercițiul financiar aferent anului 2025 care se încheie la 15.10.2025 s-au introdus următoarele excepții:

  • stabilirea datei de 31 iulie inclusiv a.c. ca termen maximal acceptat pentru graficele modificate (completare a articolului 11 alineatul (2) din Ordinul MADR nr.117/2023);
  • stabilirea datei de 31 iulie inclusiv ca termen maximal de depunere a declaraţiei de finalizare, cu respectarea graficului de realizare aprobat (completare a articolului 13 alineatul (6) din Ordinul MADR nr.117/2023);
  • stabilirii datei de 22 august inclusiv ca termen maximal de depunere a cererii de plată a sprijinului financiar la Centrele judeţene APIA (completare a articolului 14 alineatul (1) din Ordinul MADR nr.117/2023).

Implementarea acestor modificări va asigura derularea corespunzătoare a plăților planificate în cadrul exercițiului financiar 2025, în concordanță cu realitățile din teren și cu respectarea principiilor de flexibilitate și sprijin pentru beneficiar. Toate informațiile necesare pot fi accesate pe site-ul APIA, urmând link-ul: https://apia.org.ro/directia-masuri-de-piata.

Foto descriptiv. Sursă foto: FB MADR

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Vin banii în Argeș. La Muzeul Golești – 53 de monumente tradiționale vor fi reabilitate

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole