Coșmarul a început anul trecut pe vremea asta.
Ca urmare a veștii, pentru Andi au luptat enorm de mulți argeșeni și nu numai, iar el a înfruntat curajos atât intervențiile chirurgicale, cât și tratamentele specifice. Toată lumea a sperat din tot sufletul că va învinge boala, dar Dumnezeu a avut alte planuri cu tânărul elev de la Colegiul Național „Alexandru Odobescu”.
Colegiul Național „Alexandru Odobescu”, Primăria și Filarmonica Pitești, FC Argeș Basketball, Spitalul Penitenciar Colibași, numeroase firme private, dar și oameni cu suflet mare au contribuit la strângerea sumei necesare tratamentului-300.000 de euro. S-au organizat evenimente caritabile, s-au lansat campanii de donații, iar sprijinul oamenilor simpli a fost impresionant.
Reamintim că, la doar 18 ani, Andi Săbăreanu a fost diagnosticat cu Sarcom Ewing – o formă rară și agresivă de cancer. În cazul lui, a fost vorba despre o formațiune tumorală malignă, invazivă, cu dimensiunea de 28 cm, localizată la coapsa dreaptă.
Imediat după diagnosticare, Andi a început chimioterapia, iar în luna ianuarie a acestui an a suferit o intervenție chirurgicală complexă, în urma căreia i s-a montat o proteză care să înlocuiască femurul afectat. A urmat o perioadă dificilă, cu recuperări în centre specializate.
Deși a dat dovadă de un curaj ieșit din comun, iar toți cei care l-au cunoscut au sperat până în ultima clipă într-o minune, Dumnezeu a avut alte planuri. Ieri, pe 6 august, la doar 19 ani, Andi a pierdut lupta cu boala care i-a marcat ultimul an din viață.
Mesajele de condoleanțe curg pe rețelele de socializare, iar tatăl său, Mihai Săbăreanu, managerul Spitalului Penitenciar Mioveni, a transmis un mesaj emoționant:
Din fericire, Andi a Inviat într-o lume mai buna în zi mare de sărbătoare.
Din păcate a lăsat un gol imens după o luptă crâncenă cu viața.
Rămâne Eroul nostru/ Eroul vostru!”
Andi Săbăreanu a fost un simbol al speranței, al luptei și al puterii de a merge mai departe chiar și când viața devine nedreaptă.
Odihnește-te în pace, Andi!
Sursă foto: Facebook Mihai Săbăreanu
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Stresul ucide: ne-a demonstrat-o inima omului de afaceri Alexandru Meculescu