Anunț important privind lucrările la Autostrada Sibiu-Pitești! Cristian Pistol, directorul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a transmis luni, 19 ianuarie, care este stadiul pe șantierul de la tunelul Momaia.
Anunț important despre Autostrada Sibiu-Pitești
Directorul CNAIR a publicat un videoclip pe pagina de Facebook, anunțând că lucrările se desfășoară într-un ritm rapid. Constructorul austriac (PORR) montează acum sistemele anti-incendiu, sistemele de evacuare a noxelor și fumului (necesare în cazul producerii incendiilor) și cele de iluminat.
În următoarea etapă vor fi instalate ușile rezistente la foc la trecerile dintre cele două galerii ale tunelului, iar vopseaua anticorozivă va fi aplicată pe pereții galeriilor. Pe tronsonul Tigveni-Curtea de Argeș, cu o lungime de 9,86 km, stadiul de execuție al lucrărilor se apropie de 85 la sută.
Directorul CNAIR estimează că traficul rutier pe secțiunea 4 a autostrăzii ar putea fi deschis în 2026, chiar mai rapid decât prevede contractul, cu termen în februarie 2027.
În ritmul actual, circulația pe secțiunea 4 a autostrăzii Sibiu–Pitești va fi deschisă încă din acest an, mai devreme decât termenul contractual din februarie 2027”, informează Cristian Pistol.
Valoarea proiectului se ridică la 1,67 miliarde de lei (fără TVA), fiind finanțat prin Programul Transport 2021-2027.
Foto: captură video Facebook Cristian Pistol
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Școlile din Argeș care rămân închise din cauza gerului. Cursurile se desfășoară online














