Fermierii din România au din nou șansa de a-și moderniza echipamentele agricole prin Programul „Rabla pentru tractoare”, care debutează pe 12 mai 2025. Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) lansează sesiunea de înscriere pentru persoanele fizice – producători agricoli, care își desfășoară activitatea în domeniul producției agricole primare.
Înscrierile se fac online între 12 și 19 mai 2025, începând cu ora 10:00, prin aplicația informatică disponibilă pe site-ul oficial al AFM – www.afm.ro. Termenul limită este 19 mai, ora 23:59, însă sesiunea se va încheia mai devreme dacă bugetul alocat este epuizat.
Bugetul total alocat programului este de 500 milioane lei, iar scopul este înnoirea parcului de tractoare și mașini agricole autopropulsate cu echipamente moderne și mai puțin poluante.
Atenție! ATV-urile, UTV-urile și dronele nu sunt eligibile pentru acest program.
Cei care vor să beneficieze de această finanțare trebuie să încarce în aplicația informatică următoarele documente:
- cererea de finanţare;
- actul de identitate al solicitantului, valabil la momentul înscrierii în aplicaţie;
- certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, emis pe numele solicitantului de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor, în termen de valabilitate la momentul înscrierii în aplicaţie;
- certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, emis pe numele solicitantului de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul, în termen de valabilitate la momentul înscrierii în aplicaţie;
- atestatul de producător, emis pe numele solicitantului, în termen de valabilitate la momentul înscrierii în aplicaţie.
AFM atrage atenția că este foarte important ca producătorii agricoli care doresc să acceseze banii din acest program să respecte următoarele reguli:
- Înscrierea solicitantului persoană fizică – producător agricol se va face prin completarea cererii de finanţare descărcate din aplicaţia informatică şi încărcarea documentelor necesare.
Certificatele emise în format electronic vor fi încărcate în aplicaţie în acelaşi format în care au fost eliberate de autorităţile/instituţiile emitente. Nu se vor admite documentele reprezentând scanare/imagine după documentul emis în format electronic.
Cererea de finanțare va fi descărcată din aplicaţie, completată prin tehnoredactare şi, ulterior, încărcată fără a fi semnată.
Aplicaţia nu permite modificarea/înlocuirea/eliminarea documentelor încărcate de solicitantul persoană fizică – producător agricol în sesiunea de înscriere.
Fiecare solicitant poate aplica o singură dată pentru achiziționarea unui singur tractor sau a unei maşini agricole autopropulsate, inclusiv a accesoriilor agricole aferente.
Valoarea maximă de achiziție a unui tractor sau mașini agricole autopropulsate, inclusiv a accesoriilor agricole aferente, nu trebuie să depășească echivalentul în lei al valorii de 55.000 euro, cu TVA inclusă. În cazul tinerilor fermieri, ajutorul financiar acoperă 80% din costurile achiziției.
Pentru a primi ajutorul, beneficiarii trebuie să predea un vehicul vechi și să îndeplinească toate condițiile.
Pentru informații detaliate despre condițiile de eligibilitate și modul de înscriere, accesează site-ul www.afm.ro, secțiunea „Programe de finanțare – Rabla pentru tractoare”.
Sursă foto: agrointel.ro/descriptiv
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Tânăr din Mihăești, prins băut la volan! A refuzat recoltarea probelor biologice