Victorie definitivă pentru dezvoltatorul Titidan în procesul blocului de lângă Centrul de Afaceri

de | 11.11.2024 19:33 | Din ediția tipărită, Economic, Eveniment, Importante, Pitești

▼ Cei peste 60 de proprietari ai apartamentelor din blocul de pe I.C. Brătianu pot răsufla uşuraţi: PUD-ul şi autorizaţia de construire rămân valabile.

După mai bine de şase ani, instanţa a pus capăt litigiului privind blocul de 10 etaje construit lângă Centrul de Afaceri din Piteşti.

Joi, 7 noiembrie, Curtea de Apel Piteşti s-a pronunţat definitiv în procesul iniţiat de către medicul Tiberiu Irimia împotriva dezvoltatorului imobiliar Titidan SRL și a Primăriei Municipiului Pitești.

În urmă cu doi ani, Tribunalul Vâlcea, acolo unde procesul a fost strămutat, a decis în favoarea reclamantului, admiţând excepţia de nelegalitate a hotărârii de Consiliu Local prin care s-a aprobat PUD-ul blocului de pe Bdul I.C. Brătianu nr. 54 şi stabilind anularea autorizaţiei de construire a acestuia. Săptămâna trecută, instanţa superioară a întors verdictul, admiţând recursurile înaintate împotriva deciziei iniţiale:

Casează în parte sentinţa şi, rejudecând, respinge excepţia de nelegalitate a HCL Piteşti, nr.336/07.09.2017 şi cererea privitoare la anularea autorizaţiei de construire nr.191/20.03.2018. Menţine în rest sentinţa şi încheierea. Admite cererile de intervenţie accesorie formulate în interesul recurentei-pârâte Titidan SRL. Obligă intimaţii-reclamanţi la plata către recurenta-pârâtă Titidan SRL a sumei de 25.200 lei cheltuieli de judecată. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07.11.2024.” – se arată în încheierea de şedinţă a Curţii de Apel Piteşti.

Decizia definitivă a judecătorilor a fost primită cu uşurare de către dezvoltatorul imobiliar, dar mai ales de către cei peste 60 de proprietari ai apartamentelor din blocul de lângă Centrul de Afaceri:

După 6 ani și jumătate petrecuți în acest proces, Curtea de Apel Pitești a dat dovadă de un profesionalism desăvârșit în înfăptuirea actului de justiție. Suntem extrem de bucuroși de această soluție și ne exprimăm respectul și recunoștința față de Curtea de Apel Pitești și Primăria Municipiului Pitești, care au tratat cu extremă seriozitate acest dosar. Nu în ultimul rând, dorim să le adresăm mulțumiri celor peste 60 de cumpărători finali ai construcției noastre, care au avut încredere în noi și ne-au susținut în toate demersurile judiciare în care am fost parte.

Prin această hotărâre am demonstrat tuturor că toate acțiunile noastre au respectat legea. Soluția pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. 3850/109/2018 atestă faptul că autorizația de construire pentru blocul edificat de noi, în Bdul I.C. Brătianu, nr. 54, Pitești este legal emisă.  ” – au transmis reprezentanții dezvoltatorului imobiliar Titidan SRL.

Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

S-a lansat licitația pentru parcarea de 2,5 milioane euro din Trivale!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/nadia-ciochina/" target="_self">Nadia Ciochina</a>

Articol scris de Nadia Ciochina

Jurnalist de investigații și editor, cu 19 experiență în presă, autor și coordonator pentru numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Ultimele articole