Un grav accident rutier a avut loc azi-noapte, în jurul orei 3:00, în comuna Buzoești, satul Curteanca, în care au fost implicate două autoturisme.
La fața locului au intervenit de urgență două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, alături de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Argeș. De asemenea, la locul accidentului au fost prezenți și polițiștii Formațiunii Rutiere Costești.
Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Formațiunii Rutiere Costești, a rezultat că un tânăr de 23 de ani, din Costești, care conducea un autoturism pe DN 65A, pe raza localității Ungheni, circulând din direcția Buzoești spre Costești, în împrejurări care vor fi stabilite prin cercetări, în condiții de vizibilitate redusă pe fond de ceață, ar fi intenționat să efectueze manevra de întoarcere, împrejurare în care autoturismul a fost lovit în partea spate de un alt autoturism, condus de un tânăr de 19 ani, din Pitești, care se circula în aceeași direcție.”, transmite IPJ Argeș
Din păcate, în urma impactului violent au rezultat două victime, dintre care una inconștientă, dar cu funcții vitale.
Una dintre victime este un tânăr de 22 de ani, pasager în mașina condusă de tânărul de 23 de ani, care era conștient și prezenta traumatisme la nivelul capului și feței. El a fost preluat de paramedicii SMURD și transportat la spital.
Echipajul medical SAJ a preluat cea de-a doua victimă, șoferul de 23 de ani, politraumatizat, care se afla în stare de inconștiență. Și acesta a fost transportat de urgență la spital.
Pompierii au mai asigurat și măsuri specifice de prevenire a incendiilor.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele indicând că nu consumaseră alcool.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului.
Foto/video ISU Argeș
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro