(VIDEO) Aglomeraţie de Sfânta Maria la Mănăstirea Curtea de Argeș

de | 15.08.2024 15:47 | Județean, Lifestyle

La Mănăstirea Curtea de Argeș, cu ocazia sărbătorii de Sfânta Maria, s-a adunat un număr impresionant de credincioși, atrași de importanța spirituală a acestui eveniment religios.

Slujba a fost oficiată în interiorul mănăstirii, dar mulțimea a depășit capacitatea spațiului disponibil, astfel încât o parte dintre credincioși au rămas în curtea interioară.

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a anticipat această situație și a pregătit un sistem de sonorizare în exterior, permițând celor rămași afară să participe la slujbă într-o manieră auditivă.

Și credincioșii s-au așteptat să fie în număr mare și au venit pregătiți cu pături pe care le-au întins pe sub copaci aflați în curtea mănăstirii.

Sărbătoarea de Sfânta Maria este una dintre cele mai importante de peste an pentru Mănăstirea Curtea de Argeș, care se află în vecinătatea Catedralei Arhiepiscopale și Regale, locul de odihnă veșnică al regelui Mihai și al reginei Ana. Această mănăstire are o semnificație deosebită atât din punct de vedere religios, cât și istoric pentru poporul român.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

https://anchetaonline.ro/turista-ranita-muntii-piatra-craiului-intervin-salvamontistii-183309/

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș | Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului

Ultimele articole