anchetaonline.ro

(Video) Argeș – Salvamont, sub o cincime din necesar

de | 05.08.2025 16:50 | Județean, Administrație, Lifestyle

Salvamont România cere deblocarea a 300 de posturi de salvatori montani la nivel național, pentru a asigura acoperirea necesarului real pentru intervenția în cazuri de salvare de pe munte. Acum lucrează la Salvamont, in întreagă țara, puțin peste 300 de oameni, ceea ce înseamnă sub o cincime din necesar.

Salvamont România a trimis un comunicat guvernanților prin care le solicită posturi pentru noi salvatori, cam 300 de oameni, care să se alăture celor 326 de salvatori montani angajați în acest moment. Astfel s-ar asigura o acoperire de circa 50% din necesarul real în primul an, funcționare imposibila in alte condiții.

Structurile locale ale Salvamont se confruntă cu probleme de personal având în vedere numărul solicitărilor. Spre exemplu, în weekendul trecut, salvamontiștii din judetul Argeș au avut zeci de intervenții, unele chiar pentru persoane aflate la limita dintre viață și moarte. În aceste condiții, niciunul dintre salvamontiști nu a rămas la bază, ba mai mult, au fost chemați și cei aflați in liber.

Atât la nivel județean, cât și la nivel național, structurile Salvamont se confruntă cu un grad de acoperire a capacității operaționale de doar 17,85%. Cu toate astea merg la toate intervențiile și acolo unde sunt depășiti numeric solicită ajutor de la ISU, jandarmerie, elicoptere, ocoale silvice, administrații locale și chiar de la cetățeni.

 

Sursă foto: Salvamont România/ Facebook

 

Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Investiție de peste 756 de milioane de lei pentru modernizarea DN 73C Tigveni – Râmnicu Vâlcea

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole