UPDATE
Potrivit reprezentanților ISU Giurgiu, șoferul autocamionului a fost descarcerat. Este vorba despre un bărbat de 54 de ani, care a fost preluat de ambulanță și transportat la o unitate medicală.
În zona respectivă au intervenit pompierii de la Detașamentul Bolintin Deal, cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, o ambulanţă SMURD și alta SAJ.

Foto: news.ro
De asemenea, la fața locului au ajuns și polițiștii pentru desfășurarea cercetărilor și dirijarea traficului rutier. Oamenii legii vor stabili în ce împrejurări a avut loc accidentul.
Știre inițială
Un accident rutier s-a produs, miercuri, pe autostrada A1 București – Pitești, în zona localității Bolintin-Deal, județul Giurgiu.
Un autocamion încărcat cu nisip s-a răsturnat pe carosabil, iar conducătorul auto a rămas încarcerat. Accidentul a avut loc la kilometrul 24, când șoferul a pierdut controlul direcției și a lovit glisiera mediană.
La fața locului au ajuns pompierii, polițiștii și echipajele medicale. În aceste momente, salvatorii efectuează manevre de descarcerare, iar șoferul urmează să fie evaluat medical. Deocamdată nu este clar în ce stare se află acesta.
În urma accidentului, nisipul transportat s-a împrăștiat pe carosabil, ceea ce a dus la restricționarea traficului pe benzile 2 ale ambelor sensuri, circulația desfășurându-se dificil doar pe benzile 1, potrivit Centrului Infotrafic.
Valorile de trafic sunt ridicate, fiind formate coloane de autovehicule în ambele direcții”, informează reprezentanții Centrului Infotrafic.
Sursa video/ Foto Controale pe țară
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Șeful IPJ Argeș pleacă adjunct pe țară! Cine vine la comanda Inspectoratului?












