(Video) Bărbat de 33 de ani din Davidești reținut după ce a amenințat soția și familia acesteia

de | 25.07.2025 12:55 | Județean, Eveniment, Importante

Polițiștii de proximitate din cadrul Poliției Orașului Mioveni au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu privire la săvârșirea infracțiunii de amenințare, și au reținut un bărbat de 33 de ani, din Davidești.

În urma cercetărilor s-a stabilit că pe 20 iulie, argeșeanul, care se afla în afara țării, pe fondul voinței soției sale de a se despărți, ar fi amenințat-o telefonic. Mai mult dect atât, în același context, bărbatul ar fi adresat amenințări și soacrei, iar în ziua următoare, socrului său.

După revenirea în țară, la data de 24 iulie bărbatul a fost invitat la sediul Poliției, unde polițiștii au parcurs procedura de evaluare a riscului, conform Legii 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, fiind emis un Ordin de protecție provizoriu, cu măsura monitorizării electronice.

Având în vedere împrejurarea în care bărbatul a adresat din nou amenințări soției, după administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță urmnd ca astăzi, 25 iulie să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Cercetările în acest caz continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor săvârșirii fapei și luarea măsurilor legale care se impun.

Video: IPJ Argeș

Foto: captură video

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Dosar penal pentru un bărbat de 32 de ani din Berevoești

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole