(Video) A căzut cu trotineta și a murit! Lacrimi și durere pentru o familie din Argeș

de | 22.04.2025 15:50 | Județean, Eveniment, Importante

O adolescentă în vârstă de 15 ani din județul Argeș a murit după ce a căzut cu trotineta electrică. S-a plimbat cu un prieten de 16 ani care băuse, din câte a reieșit în etilotest, și au ajuns cu trotineta în șanț.

accident mortal Călinești

accident mortal Călinești
Accidentul a avut loc în comuna Călinești din județul Argeș, pe un drum public, acolo unde băiatul de 16 ani și fata de 15 mergeau cu o trotinetă electrică. Băiatul a pierdut controlul ghidonului, iar trotineta a căzut în șanț. Amândoi adolescenții au fost răniți grav și au fost preluați de două ambulanțe.
Tânăra de 15 ani a intrat în stop cardiorespirator, iar personalul medical de pe ambulanță a resuscitat-o până la spital, acolo de unde au preluat-o medicii din urgență. Degeaba, a fost declarată decedată.
Băiatul a fost testat și a reieșit că avea 0,05 mg per litru alcool pur în aerul expirat.
Florin Popa, purtător de cuvânt al Poliției Argeș
Polițiștii din cadrul poliției orașului Topoloveni au fost sesizați cu privire la un eveniment rutier ce a avut loc pe raza comunei Călinești iar în urma cercetărilor preliminare efectuate de polițiștii din cadrul formațiunii rutiere Topoloveni a rezultat că un minor de 16 ani din Ștefănești care conducea o trotinetă electrică pe un drum județean din comuna Călinești, în împrejuri care vor fi stabilite prin cercetări, a pierdut controlul asupra direcție de deplasare și a căzut pe partea carosabilă împreună cu o minoră de 15 ani care se deplasa în picioare împreună cu acesta pe trotineta electrică.
Minora a fost preluată de un echipaj medical în stare de inconștiență însă, ulterior, pe drum spre unitatea medicală a decedat.
Cercetările sunt continuate de polițiști pentru stabilirea tuturor împrejurilor care evenimentul rutier a avut loc și luarea măsurilor legale care se impun, a declarat Florin Popa, purtător de cuvânt al Poliției Argeș
Când au auzit ce s-a întâmplat, rudele și vecinii, care locuiesc în apropierea locului unde s-a produs accidentul, au rămas înmărmuriți.

Șanțul în care a căzut trotineta electrică s-a umplut de flori și lumânări.
Potrivit observatornews.ro adolescenta care a murit în a doua zi de Paște, după ce a căzut de pe trotineta electrică, urma să împlinească joi 16 ani.
Untitled Project 6 1 - (Video) A căzut cu trotineta și a murit! Lacrimi și durere pentru o familie din Argeș

Sursa: observatornews.ro / Facebook

Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
Mai multe detalii legate despre această tragedie puteți citi pe anchetaonline.ro
<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole