Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au reținut la data de 27 noiembrie un bărbat de 35 de ani, din Pitești, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere cu dreptul de a conduce suspendat și sub influența băuturilor alcoolice.
Aceștia l-au depistat pe bărbat în seara zilei de 24 noiembrie, pe strada Depozitelor, din Pitești.
Din verificările făcute în bazele de date ale Poliției Române, a rezultat că acesta ar fi avut dreptul de a conduce autovehicule suspendat, încă din data de 2 februarie 2025, atunci când a fost depistat conducând sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării cu etilotestul, a rezultat că și la data de 24.11.2025, acesta s-ar fi aflat sub influența băutirlor alcoolice, fiind condus la o unitate medicală unde i-au fost ridicate probe biologice, fiind confirmat faptul că acesta avea o alcoolmie de peste 0,80 grame/litru de alcool pur în sânge, prin analizele de laborator.
Piteșteanul a fost reținut pentru 24 de ore, în urma probatoriului administrat, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Polițiștii argeșeni informează de asemenea că unitatea de parchet a dispus plasarea sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile a bărbatului, în urma propunerii formulată de subunitatea de poliție.
Cercetările în acest caz continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor comiterii infracțiunii, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.
De precizat că această etapă face parte dintr-un proces penal aflat în desfășurare, în cadrul căruia sunt respectate toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală. Totodată, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o eventuală soluționare definitivă a cauzei.
Video: IPJ Argeș
Foto: captură video
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Argeș. Două persoane arestate pentru trafic de droguri de risc și de mare risc











