(VIDEO) Helios, primul câine pensionat din România

de | 25.04.2025 15:35 | Județean, Lifestyle

Vă invităm să faceți cunoștință cu Helios, primul câine pensionat din România. Nu are pensie specială, deși ar fi meritat cu prisosință, pentru că a salvat zeci de vieți.

Aplauzele din video de mai sus sunt pentru întreaga carieră de salvator a lui Helios, un Border Collie care are acum 13 ani. A fost adus din Franța, când avea doar șapte luni, și s-a acomodat imediat la Salvamont.

Deși s-a pensionat, Helios nu va primi bani, ci doar hrană premium conform vârstei și stării de sănătate, până la sfârșitul vieții.

În România, activitățile Salvamont sunt susținute de Consiliile Județene. Helios, primul câine pensionat din România, va beneficia de întreținere din partea statului.

În România sunt 33 de câini de avalanșă și salvare cu atestat, în 15 județe. Toți s-au atașat de monitorii lor și sunt parte din familiile acestora.

De ieșirea la pensie a lui Helios a fost informat și șeful DSU, secretarul de stat Raed Arafat. Acesta i-a transmis un mesaj lui Helios.

Sper să aibă liniște și să trăiască cât mai frumos după ce a făcut tot ce a putut pentru salvare și pentru a schimba lucrurile în România pentru că Helios este un câine mult mai deosebit, mai special, să zicem, fiind primul câine care a fost adus, instruit pe salvare montană, pe salvare de la avalanșă. Mie îmi pare rău că și câinii ajung la pensie acum, dar vreau să-l felicit pe domnul Sănduloiu care a dus acest proiect până la capăt și care a stat și la baza modificării legislației pentru a avea parte de salvare canină, clar scrisă în lege. Pensie ușoară, Helios, și sănătate multă și mulțumim pentru tot ce ai făcut!”, a transmis Raed Arafat

Helios, simbolul Salvamont Argeș, a intervenit la zeci de misiuni de salvare a unor turiști. Unii trăiesc acum doar datorită lui.

Helios nu doar că a salvat vieți, dar a devenit și mentor pentru generațiile mai tinere de câini de avalanșă.

Sursă foto: captură video Facebook DSU

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Festivalul Internațional al Teatrului de Studio 2025, în mai pe scena Teatrului Davila!

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole