(VIDEO) Incendiu puternic de vegetație în Dobrogostea! Pericol de propagare la case și școală

de | 29.07.2024 17:37 | Eveniment, Județean

Un incendiu violent de vegetație a avut loc astăzi în comuna Merișani, satul Dobrogostea. Flăcările, de câțiva metri înălțime, amenințau o școală și mai multe vile din localitate.

Au fost chemați pompierii care au ajuns acolo cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă.

Toată lumea, pompieri și localnici, a tras să stingă focul. De asemenea, la stingerea incendiului a ajutat și viceprimarul comunei.

Flăcările erau atât de mari încât în câteva minute au ars aproximativ 10 hectare de vegetație și lăstăriș.

Deocamdată nu se cunoaște cauza acestui incendiu, pompierii au deschis o anchetă. Este al șaselea incendiu de vegetație produs astăzi în județul Argeș.

Un alt incendiu de vegetație s-a produs și în localitatea Bascov, unde flăcările s-au propagat pe o suprafață tot de aproape 10 hectare. La această intervenție s-a constatat că au mai ars și aproximativ 3 tone de deșeuri menajere.

Aceste incendii se extind cu repeziciune și sunt, de cele mai multe ori, greu de controlat, astfel, salvatorii argeșeni au depus eforturi considerabile pentru limitarea pagubelor.

Având în vedere gradul de uscăciune a vegetație din această perioadă, pompierii  fac apel la cetățeni: să nu utilizeze focul deschis pentru arderea deșeurilor și a vegetației și să nu arunce la întâmplare resturile de țigări.

Nerespectarea prevederilor legale se sancționează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice şi de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoanele juridice.

Facem apel la cetățeni să manifeste un comportament preventiv și să nu folosească focul deschis în spații deschide, având în vedere pericolul atât de mare de izbucnire ale unor incendii, și totodată să evite desfășurarea de activități (sudură, polizat, tăierea fierului cu flexul, etc.) în apropierea vegetație uscate, care ar putea conduce la producerea unor arderi necontrolate.”, transmite ISU Argeș

Foto: Captură video Ancheta Online
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș | Bascov | Merișani | Uiasca | Vâlcele | Valea Ursului