anchetaonline.ro

(Video) Lovit și lăsat inconștient pentru un telefon. Bărbat reținut de polițiștii din Costești!

de | 16.11.2025 14:20 | Județean, Costești, Eveniment, Importante

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Costești au fost sesizați în noaptea de 13 spre 14 noiembrie, în jurul orei 05:00, prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență de către un bărbat din comuna Slobozia, că ar fi fost agresat de către o persoană pe care nu o cunoaște, ulterior constatând lipsa telefonului mobil.

Din primele verificări efectuate de polițiștii Secției de Poliție Rurală Rociu, s-a constatat că bărbatul a fost lovit în timp ce se afla în proximitatea unei stații de alimentare cu carburanți, în jurul orei 02:00, unde a rămas în stare de inconștiență.

khh - (Video) Lovit și lăsat inconștient pentru un telefon. Bărbat reținut de polițiștii din Costești!

Cercetările au fost preluate de polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Costești, aceștia înregistrând un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată. De precizat că ccercetările au fost desfășurate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești.

Omanii legii au continuat cercetările, iar în ziua de 14 noiembrie, au identificat și depistat persoana bănuită de săvârșirea agresiunii, respectiv un tânăr de 22 de ani, din orașul Ulmeni, județul Maramureș.

În urma cercetărilor s-a stabilit că în noaptea de 13 spre 14 noiembrie, în jurul orei 02:00, tânărul în cauză ar fi deposedat pe bărbatul de 40 de ani de telefonul mobil în scopul de a și-l însuși pe nedrept, prin întrebuințarea de violențe fizice cu grad de violență ridicat, lovindu-l pe bărbat, pe care ulterior l-ar fi abandonat pe stradă în stare de inconștiență, transmite IPJ Argeș.

retinut

Polițiștii au recuperat de asemenea prejudiciul în natură, acesta fiind restituit persoanei vătămate iar după administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, tânărul de 22 de ani a fost reținut pentru 24 de ore. Acesta a fost prezentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Costești în fața instanței, iar Judecătoria Costești a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

„Această etapă face parte dintr-un proces penal aflat în desfășurare, în cadrul căruia sunt respectate toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală”, transmit reprezentanții IPJ Argeș care amintesc de asemenea persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la soluționarea definitivă a cauzei.

 

Video: IPJ Argeș

Foto: captura video

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Polițist din Argeș găsit împușcat în apartamentul în care stătea în chirie. Avea 24 de ani!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole