Așa cum Ziarul Ancheta a relatat, un accident rutier grav s-a produs la primele ore ale acestei dimineți pe Drumul Expres 12 Craiova–Pitești, în zona localității Albota. Un autoturism oprit pe marginea drumului a fost lovit de un autocar plin cu copii, iar șoferul mașinii, un bărbat în vârstă de 75 de ani, a murit la scurt timp după ce a fost transportat la spital.
Cum a avut loc accidentul de pe Drumul Expres Craiova-Pitești? Un șofer a murit
Accidentul a avut loc în jurul kilometrului 104-105 al DEx 12, pe sensul de mers către Pitești. Din primele verificări efectuate de polițiști, reiese că autoturismul ar fi fost oprit parțial pe carosabil, posibil din cauza unei defecțiuni tehnice. În aceste condiții, autocarul care circula dinspre Craiova nu ar fi redus suficient viteza la întâlnirea obstacolului și a intrat în coliziune cu mașina.
Impactul a fost extrem de puternic, iar autoturismul a fost grav avariat. Șoferul, din comuna Teslui, județul Olt, a rămas încarcerat între fiarele contorsionate, fiind nevoie de intervenția echipajelor de descarcerare pentru a fi scos din vehicul. Victima a fost transportată de urgență la spitalul din Pitești, însă, din cauza rănilor suferite, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.
Copiii se întorceau de la un concurs de dans
În autocar se aflau 42 de persoane – șoferul, patru adulți însoțitori și 37 de copii care se întorceau din Serbia, de la un concurs de dans, și se deplasau spre București. Din fericire, niciunul dintre pasageri nu a fost rănit.
La fața locului au intervenit mai multe echipaje de poliție, pompieri și ambulanță din Argeș și Olt, iar traficul pe sensul către autostrada A1.
Potrivit polițiștilor rutieri, autocarul era condus de un bărbat de 37 de ani, din Bălilești, iar testarea cu aparatul etilotest a arătat că acesta nu consumase alcool.
Din verificările preliminare efectuate de polițiștii rutieri a rezultat că un conducător auto de 37 de ani, din Bălilești, județul Argeș, care conducea un autocar cu care efectua transport de persoane, circulând din direcția Craiova spre Pitești, pe Drumul Expres 12, în împrejurări care vor fi stabilite prin cercetări, posibil pe fondul nereducerii vitezei în cazul unui obstacol pe partea carosabilă, respectiv pe fondul opririi parțial pe partea carosabilă, posibil ca urmare a unei defecțiuni tehnice, a unui autoturism, a intrat în coliziune cu autoturismul, condus de un bărbat de 75 de ani, din comuna Teslui, județul Olt, care a suferit leziuni.
Conducătorul autoturismului, care se afla singur în autoturism, a fost preluat de echipaj medical și transportat la spital, unde a survenit decesul acestuia”, a transmis Florin Popa, purtătorul de cuvânt al IPJ Argeș.
Oamenii legii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă. Cercetările sunt în desfășurare, urmând să fie stabilite cu exactitate circumstanțele acestei tragedii.
colaj Ancheta/ Foto captură video
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Update: Grav accident pe DEx 12: autocar plin cu copii și o mașină, implicate. Un șofer a murit













