(Video) Percheziții domiciliare la Ștefănești, Vulturești și Moșoaia. Persoane reținute!

de | 19.06.2025 15:55 | Județean, Eveniment, Național

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Dâmbovița, au documentat activitatea infracțională a unui grup infracțional organizat iar din probele administrate a rezultat că, începând cu luna martie 2017, patru persoane ar fi constituit o grupare de criminalitate organizată, la care ar fi aderat ulterior și alte persoane cercetate în cauză.

 

Poliția Română informează că acestea ar fi acționat, în mod coordonat, în scopul obținerii unor importante sume de bani, prin înlesnirea practicării prostituției de către aproximativ 20 de tinere, atât pe teritoriul României cât și pe teritoriul Italiei, Germaniei, Franței și Marii Britanii.

Tinerele ar fi fost determinate să practice prostituția în beneficiul grupului infracțional organizat, fiind induse în eroare de către persoanele cercetate, fie sub pretextul întreținerii unei relații sentimentale, fie sub masca asigurării protecției.

Din informațiile transmise de Poliția Română mai aflăm că persoanele cercetate ar fi identificat diverse locații, atât în spații publice cât și în imobile, în care victimele ar fi practicat prostituția. Grupul infracțional organizat ar fi exercitat un control strict asupra acestora, precum și a sumelor de bani ce ar fi fost obținute din activitatea infracțională, realizând astfel beneficii materiale considerabile.

13 mandate de percheziție domiciliară au fost puse în aplicare de către polițiști și procurori, în orașul Găești, județul Dâmbovița, în orașul Ștefănești și în comunele Vulturești, Moșoaia din județul Argeș, fiind descoperite și ridicate bijuterii din aur, 43.800 de euro și  14.900 de lei, dispozitive de stocare a datelor, documente, precum și alte mijloace de probă. Urmează să fie dispusă măsura sechestrului asigurător asupra a două autoturisme de lux.

bani perchezitii

Foto: Poliția Română

Miercuri, 18 iunie, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Dâmbovița au dispus reținerea a 10 persoane, cu vârstele cuprinse între 23 și 52 de ani, cercetate pentru constituirea unui grup infracțional organizat și proxenetism iar astăzi, 19 iunie a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dâmbovița cu propunere de arestare preventivă a persoanelor reținute, pentru 30 de zile.

De precizat că acțiunea a beneficiat de sprijinul brigăzilor de combatere a criminalității organizate Pitești, Ploiești și Buzău, luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale și polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, precum și al jandarmilor Grupării Mobile de Jandarmi Ploiești și Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș.

„Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate  beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale, prevăzute de Codul de Procedură Penală precum și de prezumția de nevinovăție.”, mai transmit polițiștii.

 

Video: Poliția Română

Foto: captură video Poliția Română

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

(Video) A furat un inel de aur dintr-un amanet din Pitești și a fost reținut

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: