(Video) Percheziții la locuințele a 4 bărbați din comuna Călinești

de | 05.06.2025 15:35 | Județean, Eveniment, Importante

Polițiștii din cadrul Serviciului Ordine Publică Argeș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, au pus în executare în această dimineață un număr de 4 mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar privind săvârșirea de infracțiuni privind tăierea, furtul, depozitarea şi transportul materialelor lemnoase, în afara cadrului legal.

Perchezițiile au fost desfășurate la locuințele a patru bărbați cu vârste cuprinse între 34 și 44 de ani, din comuna argeșeană Călinești.

În urma cercetărilor a reieșit că persoanele cercetate ar fi tăiat, sustras, deținut și transporat materiale lemnoase, fără drept și fără a deține documentele legale în acest sens.

Au fost identificate și ridicate în urma perchezițiilor: 3 autoutilitare, 10 motofierăstraie, 4 telefoane mobile, 2 metri cubi de material lemnos, 9.300 de lei dar și mai multe înscrisuri relevante cauzei.

Polițiștii argeșeni informează că mai multe persoane urmează să fie conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Argeș, pentru audieri, în vederea continuării cercetărilor, sub coordonarea unității de parchet competente.

Acțiunea beneficiează de sprijinul specialiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic, a luptătorilor din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale Argeș și a jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș.

„Precizăm că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție, conform legii.”, mai transmit polițiștii argeșeni.

 

Video: IPJ Argeș

Foto: captură video

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

(Video) 10 percheziții domiciliare azi în Argeș! 6 persoane la audieri!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: