Polițiștii rutieri au escortat echipajul medical și au dirijat traficul pentru aterizarea unui elicopter SMURD.
Aceștia au intervenit astăzi, pe strada Nicolae Dobrin din municipiul Pitești, pentru a facilita aterizarea și decolarea unui elicopter SMURD, venit să preia un nou-născut care a fost transferat de urgență către o unitate medicală specializată din capitală.
Misiunea s-a desfășurat în apropierea Spitalului de Pediatrie Pitești iar pentru buna desfășurare a operațiunii, polițiștii au asigurat escorta echipajului medical de la spital până la locul de aterizare, precum și dirijarea traficului în zonă, astfel încât intervenția s-a desfășurat în condiții de maximă siguranță.
Prin intervenția rapidă și eficientă s-a permis ca transferul să fie realizat fără întârzieri, oferindu-i bebelușului șansa de a primi tratamentul necesar într-un timp cât mai scurt.
„Inspectoratul de Poliție Județean Argeș felicită echipajele implicate pentru profesionalismul și promptitudinea de care au dat dovadă în sprijinul actului medical de urgență.”
Video: IPJ Argeș
Foto: captura video
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Tragedie la Mioveni! Unui suporter i s-a făcut rău în tribune și a murit!