(VIDEO) Șoferi inconștienți! Au traversat calea ferată deși bariera era coborâtă

de | 28.07.2024 13:56 | Eveniment, Național

Din păcate, tot mai mulți şoferi inconştienţi ignoră semnalizarea de la trecerile la nivel cu calea ferată şi forţează traversarea printre barierele aflate în poziţia orizontală, considerând că astfel fentează trenul și economisesc timp.

Un astfel de caz a fost surprins recent la ieșirea din Caracal spre București, la trecerea la nivel cu calea ferată, pe Drumul Național 6.  Imaginile au fost surprinse de un șofer care aștepta la coadă și postate pe rețelele de socializare.

În video de mai sus putem observa cum mai mulți șoferi care pătrund pe contrasens, depășind coada de mașini care aștepta să treacă trenul, și traversează calea ferată, deși barierele erau coborâte și semnalele luminoase erau, evident, în funcțiune.

Rând pe rând, opt șoferi pătrund cu autoturismele printre barierele coborâte și trec peste șinele de cale ferată fără să se gândească la faptul că gestul lor ar putea fi unul fatal.

Din păcate, o astfel de inconştienţă pune în pericol nu doar vieţile conducătorilor auto, ci şi pe ale celor care călătoresc cu trenul. De asemenea, astfel de „manevre” pot pune în pericol şi vieţile celorlalţi participanţi la traficul rutier sau ale pietonilor.

Imaginile au ajuns și în atenția poliției, care a deschis o ancheta pentru identificarea conducătorilor auto, care au comis abaterile, în vederea sancționării acestora.

La data de 23 iulie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Transporturi Feroviare Caracal s-au sesizat din oficiu și au demarat verificări pentru a stabili situatia de fapt.

Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că, la data de 21 iulie a.c., în timp ce circulau pe Drumul Național 6, la ieșirea din municipiul Caracal, conducătorii a 8 autovehicule nu ar fi respectat regulile de trecere la nivel cu calea ferată.

În cauză, polițiștii efectuează verificări pentru identificarea conducătorilor auto, care au comis abaterile, în vederea sancționării acestora, conform articolului 138 din Ordonanţa de Urgență a Guvernului nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice.”, transmite IPJ Olt

Sursa video: Facebook/Sandu Bianca

Foto: captură video

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

JO Paris 2024: David Popovici s-a calificat în semifinale la 200 m liber!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: București | Caracal | Olt

Ultimele articole