(VIDEO) Spectacol emoționant la Teatrul Alexandru Davila

de | 16.01.2025 17:26 | Județean, Eveniment

Zeci de adolescenți, personaje care i-au întruchipat pe Mihai Eminescu, Veronica Micle, Ion Creangă și pe alte personaje celebre din epocă, au produs emoție și lacrimi seara trecută la Pitești, la un spectacol dedicat poetului. A fost o veritabilă lecție de reprezentație scenică pentru care ar fi invidioși mulți dintre actorii galonați.

Poezia lui Mihai Eminescu va dăinui și va inspira. Acesta a fost mesajul transmis de Teatrul Alexandru Davila Pitești și Trupa de teatru Ad-Hoc ce a marcat Ziua Culturii Naționale. Emoția a fost dată de replicile celebre după corespondența originală dintre Mihai Eminescu și Veronica Micle.

Spectacolul DULCEA MEA DOAMNĂ este o incursiune într-o lume a adolescenților care știu să aprecieze adevăratele valori ale societății.

Prin extraordinara pledoarie artistică adolescenții au adus în prim-plan cele mai importante momente din viața marelui poet.

Intrarea a fost liberă și, pentru că au fost atât de mulți spectatori, s-a hotărât să se joace de două ori, chiar dacă al doilea spectacol s-a terminat târziu în noapte.

Foto: captură video

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Ziua Culturii Naționale – 175 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu! ”Piteștiul continuă să fie un susținător al artei și culturii locale”

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Mihai Eminescu | Pitești | Teatrul Alexandru Davila

Ultimele articole