(Video) Trei răniți în urma unui incendiu puternic. Pompier în stare gravă!

de | 07.02.2025 23:35 | Național, Eveniment

Un incendiu puternic s-a produs în această seară pe strada Alunilor din municipiul Ploiești. Două locuințe au ars și trei persoane au fost rănite în urma flăcărilor.

La incendiu s-a intervenit cu cinci autospeciale de stingere și un echipaj SMURD.

Potrivit informațiilor, incendiul s-a manifestat la două locuințe, pe o suprafață de aproximativ 400 mp.

Din păcate trei cadre militare, un pompier și doi jandarmi, aflați în proximitea imobilelor afectate de incendiu (pe domeniul public), au fost surprinși de suflul exploziei unei butelii aflate în unul dintre acestea, informează ISU Prahova.

Pompierul se află în stare gravă și a fost preluat de către ambulanța SMURD de terapie intensivă mobilă fiind transportat la Spitalul Floreasca din capitală pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

„Menţionăm că acesta era echipat corespunzător/ purta echipamentul de protecţie în momentul producerii incidentului”, a mai precizat sursa citată.

Jandarmii au suferit răni ușoare, unul dintre aceștia fiind transportat la UPU Ploiești pentru a primi îngrijiri suplimentare, iar cel de al doilea a refuzat transportul la spital.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Capital | Ploiești | Prahova

Ultimele articole