Emanuel Soare, candidatul Alianței Dreapta Unită pentru președinția Consiliului Județean (CJ) Argeș, a participat în Pitești la ultima acțiune din această campanie electorală alături de Violeta Alexandru, candidat al Dreptei Unite pentru Parlamentul European. Fost ministru al Muncii, Violeta Alexandru a fost unul dintre cei mai apreciați membri ai Guvernului Orban, ea exprimându-și susținerea pentru candidatura lui Emanuel Soare pentru șefia CJ Argeș.
“În finalul campaniei electorale, am avut plăcerea să vorbim cu piteștenii împreună cu unul dintre cei mai pregătiți și muncitori candidați la alegerile europarlamentare.
Este vorba despre 𝐕𝐢𝐨𝐥𝐞𝐭𝐚 𝐀𝐥𝐞𝐱𝐚𝐧𝐝𝐫𝐮, candidat pe lista Alianței Dreapta Unită pentru Parlamentul European, fost ministru al Muncii- o persoană foarte apreciată, în special de cei din mediul de afaceri, pentru implementarea Kurzarbeit, care a permis angajatorilor să își păstreze salariații atunci când au trecut printr-o perioadă critică pentru veniturile firmei.
Alături de candidatul Alianței Dreapta Unită pentru Primăria Pitești, Ionuț Moșteanu, cu deputatul Adrian Miuțescu, senatorul Narcis Mircescu și echipele noastre de campanie, le-am spus piteștenilor că e nevoie de implicarea lor duminică, pe 9 iunie, pentru ca Argeșul și Piteștiul să își schimbe culoarea politică. Dreapta Unită înseamnă folosirea eficientă a resurselor județului, o administrație aplecată spre nevoile argeșenilor și o șansă pentru modernizarea Argeșului.
La europarlamentare, de asemenea, Dreapta Unită propune o echipă de oameni serioși, profesioniști și determinați să aperele interesele României în cadrul Uniunii Europene. Violeta Alexandru este un bun exemplu de om care a reușit să îi ajute, în scurta perioadă când a ocupat funcția de ministru, să îi ajute atât pe angajatori, pe angajați, cât și pe pensionari, cu măsuri concrete și eficiente.
Votând Alianța Dreapta Unită la Consiliul Județean Argeș, Primăria Pitești și pentru Parlamentul European putem schimba, împreună, în bine viața tuturor piteștenilor și argeșenilor!”, a transmis Emanuel Soare.
Articol comandat de partidul Forța Dreptei Argeș, publicat de SC MB AGENCY COMPLETE SRL, cod mandatar financiar 21240063.
Sursă foto: Facebook Emanuel Soare.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: