Virgil Baciu se întoarce în administraţie pentru a continua proiecte de modernizare a comunei Corbi de peste 14 milioane euro

de | 20.05.2024 11:30 | Administrație, Din ediția tipărită, Rural

După o pauză de patru ani, timp în care s-a ocupat de businessul său în domeniul restaurărilor de monumente istorice, Virgil Baciu revine în administraţia publică şi candidează pentru un al treilea mandat de primar al comunei Corbi.

virgil si anca baciu

Ce l-a determinat pe omul de afaceri să facă acest pas? Pe de o parte, faptul că fiica sa, Anca Baciu, cea care a fost primăriţa comunei Corbi în ultimii patru ani, doreşte să se dedice vieţii de familie, aceasta urmând să se căsătorească în această toamnă şi plănuind chiar să devină mamă, şi, pe de altă parte, pentru că Virgil Baciu vrea să continue munca începută chiar de el în urmă cu 12 ani şi proiectele complexe demarate în ultima perioadă de administraţia locală din Corbi.

► A pus Corbi pe harta turismului românesc

Din momentul în care Virgil Baciu şi, ulterior fiica sa, Anca, s-au implicat în administraţie, comuna Corbi s-a schimbat radical, devenind nu numai o localitate modernă, cu tot ce le trebuie locuitorilor pentru un trai decent, ci şi un punct de atracţie turistică. Practic, familia Baciu a pus comuna Corbi pe harta turismului românesc, iar de localitatea din nordul Argeşului ştiu acum nu numai oameni din toate colţurile ţării, ci şi străini care vin an de an aici fie pentru festivalul de muzică rock, fie pentru a se bucura de ospitalitatea gazdelor, de frumuseţea locurilor, de tradiţiile şi de bucatele delicioase cu care localnicii îi întâmpină.

Corbi sat de poveste

Toate acestea – susţinute şi de o infrastructură locală aflată într-un amplu proces de modernizare, din ce în ce mai bine pusă la punct – fac din comuna Corbi o destinaţie preferată nu numai de turişti, ci şi de investitori.

► Gazele şi canalizarea – priorităţi investiţionale pentru Virgil Baciu

Virgil Baciu nu a stat prea mult pe gânduri atunci când fiica sa a decis să facă un pas în spate şi oamenii din comună au început să-l întrebe dacă va candida din nou pentru Primăria Corbi, deşi recunoaşte că va duce dorul perioadei de linişte când nu avea atâtea griji precum cele pe care le presupune activitatea de primar. Ataşamentul faţă de comună şi dorinţa de a continua proiectele începute au fost însă mai puternice decât propriul confort, astfel încât, din vară, omul de afaceri îşi propune să revină la Primăria Corbi.

Doresc şi este firesc ca mandatul care urmează să fie o continuare a proiectelor în desfășurare, proiectele care încep în perioada următoare și a altor proiecte care vor fi depuse în mandatul următor.” – spune Virgil Baciu. Iar proiectele aflate în derulare sunt, într-adevăr, dificile și implică un volum uriaș de muncă:

  • Rețea de gaze în toate satele, pe o lungime de aproximativ 38 km şi cu 1586 branșamente – proiect în desfăşurare, în valoare de cca. 32 milioane lei, pe care, în mod inexplicabil, adversarii politici nu l-au susţinut, în ciuda faptului că pentru locuitorii comunei Corbi reprezintă una dintre cele mai aşteptate utilităţi.

Vreau să mulțumesc din suflet cetățenilor din comună care au susținut și făcut presiune publică pentru ca proiectul pentru realizarea reţelei de gaze să treacă și în mod deosebit consilierilor locali, indiferent de apartenența politică, ce au susținut proiectele de hotărâre care duc la dezvoltarea și prosperitatea acestei comunități.” – a ţinut să precizeze Virgil Baciu.

  • Extindere şi modernizare rețea publică de alimentare cu apă și înființare rețea publică de canalizare în satele Corbi si Jgheaburi – proiect aflat în procedură de licitație, în valoare de cca. 5 milioane lei (finanţare AFIR)
  • Extindere rețea de canalizare, proiect ce vizează 1050 de racorduri în satele Corbi, Jgheaburi, Corbșori, Stănești, Poduri, aprox. 8 km de canalizare în satele Corbi, Corbșori, Stănești şi Poduri şi stație de epurare în satul Poduri – proiect în implementare, în valoare de 15 milioane lei (finanţare PNI „Anghel Saligny”).
  • Digitalizarea aparatului administrativ și implementarea unui sistem de supraveghere video în comuna Corbi, județul Argeș – proiect în implementare, în valoare de aprox. 2 milioane lei (finanţare PNRR)
  • Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente a şcolilor şi grădiniţelor din comună – proiect pentru care a fost finalizată licitaţia în valoare de cca 1,4 milioane lei (finanţare PNRR).
  • Construire sală de sport școlară, cu teren multifuncțional de fotbal, tenis, volei, handbal şi baschet, cu tribună de 102 locuri – proiect în valoare de cca. 5,5 milioane lei, finalizat în proporţie de 95% (finanţare CNI).
  • Înființare capacități de producere a energiei din surse regenerabile de energie, proiect aflat în evaluare, în valoare de 1 milion lei, care vizează un sistem de panouri fotovoltaice pentru consumul propriu al instituțiilor publice (finanțat din Fondul de Modernizare) în evaluare.
  • Reducerea abandonului școlar, prin asigurarea unei mese calde pentru elevi, activităţi pedagogice de sprijin, activități de recuperare a pierderilor în învățare, activități de formare a profesorilor precum şi dotarea unei clase cu echipamente TIC – proiect în valoare de 800.000 lei, aflat în implementare (finanţare PNRAS).
  • Înființarea unei pieţe de produse tradiționale, cu căsuţe destinate producătorilor locali, dotată cu toalete ecologice şi coşuri de gunoi, proiect în implementare în valoare de 250.000 lei (finanţare AFIR).
  • Înființare loc de joacă pentru copii în satul Corbi – proiect în evaluare, valoare 200.000 lei (AFIR).
  • Asfaltare drumuri comunale după terminarea lucrărilor de utilități publice (se previzionează că aceste lucrări vor fi realizate în perioada 2026-2028).

lucrari corbi

La toate aceste investiţii se adaugă şi alte proiecte menite să susţină dezvoltarea agriculturii locale, a mediului de afaceri local, precum şi a turismului.Valoarea proiectelor de investiții în Corbi este fără precedent și este rezultatul unei implicări și a unei munci uriașe depuse de Anca Baciu pe parcursul celor aproape patru ani.

Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

La Corbi o nouă ediție a festivalului ”Rapsodia pastorească”

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/nadia-ciochina/" target="_self">Nadia Ciochina</a>

Articol scris de Nadia Ciochina

Jurnalist de investigații și editor, cu 19 experiență în presă, autor și coordonator pentru numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Anca Baciu | Anghel Saligny | Corbi | Primăria Corbi | Virgil Baciu

Ultimele articole