Primarul Piteștiului, Cristian Gentea, a primit astăzi vizita ambasadorului Vietnamului, Do Duc Thanh. Întâlnirea a evidențiat potențialul de cooperare în domeniul investițiilor, culturii și educației, marcând astfel un pas important în promovarea legăturilor dintre cele două națiuni.
”Am primit vizita Excelenței Sale, domnul Do Duc Thanh, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Republicii Socialiste Vietnam, un prim pas important în stabilirea unor relații cu parteneri din domeniul economic, educațional și cultural.
Legăturile culturale dintre țările noastre sunt susținute și astăzi de numeroase inițiative și parteneriate: pe durata Președinției române a Consiliului UE, s-a înființat Acordul de Liber Schimb (ALS) și Acordul privind Protecția Investițiilor (API).
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Argeș este interesată de noi oportunități de investiții și cooperare economică, ACAROM de exporturile românești de autoturisme, iar în cadrul Centrului Universitar Pitești – Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica, există potențial pentru extinderea colaborărilor academice și pentru promovarea limbii și a culturii române în Vietnam.
Forța de muncă este un subiect de actualitate, abordat în întâlnirea de la Pitești.
Vizita subliniază importanța colaborării dintre comunitățile județului Argeș și cele din regiunile vietnameze”, a transmis primarul Piteștiului, Cristian Gentea, într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook.
Sursă foto: FB Cristian Gentea.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: