Vlad Pascu a primit în urmă cu doar câteva zile o condamnare de 10 ani de închisoare, în urma accidentului de la 2 Mai, după ce ICCJ i-a respins recursul în casație. Decizia Înaltei Curţi este definitivă.
Acesta nu vrea să accepte sentința primită și se plânge la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Potrivit presei naționale, avocații lui Vlad Pascu argumentează judecătorilor CEDO faptul că acesta nu a avut parte de un proces echitabil, punând accent pe mediatizarea cazului.
Amintim faptul că pe 19 august 2023, Vlad Pascu a lovit cu mașina un grup de opt persoane, pe drumul dintre 2 Mai și Vama Veche.
În urma impactului violent, un băiat de 21 de ani și o fată de 20 de ani au murit pe loc. Alți trei tineri, doi băieți de 19 și 20 de ani și o fată de 20 de ani, au suferit grave leziuni.
După ce a provocat accidentul, el a fugit, însă a fost depistat la scurt timp de oamenii legii în staţiunea Vama Veche. Tânărul a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv pentru cocaină, amfetamină și metamfetamină.
Foto: colaj
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro













