Vlad Pascu, tânărul acuzat că a provocat tragedia rutieră din 2 Mai, în urma căreia și-au pierdut viața Roberta și Sebastian, rămâne în arest preventiv.
Potrivit puterea.ro, Curtea de Apel Constanța a respins cererea acestuia de înlocuire a măsurii cu arestul la domiciliu.
Astfel, autorul accidentului rutier din localitatea 2 Mai va rămâne în arest preventiv.
Decizia magistraţilor este definitivă.
Potrivit sursei citate, Instanța a decis ca Vlad Pascu să rămână în arest preventiv cel puțin până pe data de 20 iulie 2025, când se va analiza din nou măsura privativă de libertate. Tot atunci se va stabili dacă arestul va fi prelungit sau nu.
Avocații tânărului au solicitat efectuarea unei noi expertize toxicologice de către Institutul Național de Medicină Legală (INML), însă cererea a fost de asemenea respinsă de instanță.
În urmă cu o lună, apărarea lui Vlad Pascu a încercat să obțină și o pedeapsă mai blândă pentru clientul lor. Tânărul a fost condamnat la 10 ani de închisoare, iar avocații săi consideră că pedeapsa este prea dură.
Vă reamintim că, pe 19 august, Vlad Pascu s-a urcat drogat la volan și a lovit un grup de opt persoane, pe drumul dintre 2 Mai și Vama Veche. În urma impactului violent, un băiat de 21 de ani și o fată de 20 de ani au murit pe loc. Alți trei tineri, doi băieți de 19 și 20 de ani și o fată de 20 de ani, au suferit grave leziuni.
După ce a provocat accidentul, el a fugit, însă a fost depistat la scurt timp de oamenii legii în staţiunea Vama Veche. Tânărul a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv pentru cocaină, amfetamină și metamfetamină.
Vlad Pascu se află în arest preventiv din 20 august 2023, iar în luna octombrie a anului trecut a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi părăsirea locului accidentului.
În sarcina inculpatului s-a reținut că, în dimineața zilei de 19 august 2023, a condus pe drumurile publice un autovehicul, sub influența substanțelor psihoactive, iar, la intrare în localitatea 2 Mai, a acroșat un grup de persoane care se deplasau pe marginea drumului. În urma impactului, a rezultat decesul numiților O.A.S. (21 ani) și D.R.M. (20 ani), precum și vătămarea corporală a numiților B.D.D. (18 ani), C.V.A. (20 ani) și I.C.I. (20 ani). De asemenea, se reține că, după producerea accidentului, inculpatul a părăsit locul accidentului’, au transmis la acea dată procurorii
Vlad Pascu a fost condamnat în primă instanță la 10 ani de închisoare, fără acord de recunoaștere, de către Judecătoria Mangalia. Din această pedeapsă urmează să fie scăzută perioada de peste un an petrecută deja în detenție. Sentința nu este definitivă, fiind contestată atât de inculpat, cât și de procurori și rudele victimelor, cazul urmând să fie judecat la Curtea de Apel Constanța.
sursă foto Instagram Vlad Pascu/ captură video Facebook Cătălin Țone
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Din iunie, tren direct de la București spre Sofia, Varna și Istanbul