Vloggerul cunoscut în mediul online sub pseudonimul Bisoi, al cărui nume complet este Bisoi Petruț-Cristian, a primit o condamnare definitivă la închisoare cu amânarea aplicării pedepsei, într-un dosar penal ce vizează implicarea sa în curse auto ilegale și comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă, informează romaniatv.net.
Hotărârea a fost pronunțată pe 16 ianuarie 2026 de Curtea de Apel Pitești, instanță care a admis apelul depus de Parchet.
Anchetatorii susțin că întrecerile auto desfășurate ilegal au pus în pericol siguranța participanților la trafic, fapt ce a determinat deschiderea unui dosar penal pentru împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice.
Prin decizia sa, Curtea de Apel Pitești a anulat soluția anterioară de încetare a procesului penal pentru mărturie mincinoasă și l-a condamnat pe vlogger la 10 luni de închisoare pentru această faptă. În urma contopirii pedepselor și aplicării sporului prevăzut de lege, instanța a stabilit o pedeapsă finală de 1 an și 10 zile de închisoare.
Cu toate acestea, judecătorii au decis amânarea executării pedepsei pe o perioadă de supraveghere de doi ani. În acest interval, Bisoi Petruț-Cristian trebuie să respecte mai multe obligații, printre care prezentarea periodică la Serviciul de Probațiune Argeș, acceptarea controalelor consilierului de probațiune, notificarea oricărei schimbări de domiciliu sau loc de muncă și furnizarea de informații privind veniturile sale.
În cazul nerespectării acestor condiții, instanța poate dispune revocarea amânării și executarea pedepsei în regim de detenție.
Ascensiunea lui Bisoi în mediul online a fost impulsionată de videoclipurile amuzante și creative, în care parodiază situații cotidiene sau realizează sketch-uri pline de haz.
Acesta a participat la emisiuni produse de Selly, unul dintre cei mai urmăriți vloggeri din țară, și a avut apariții alături de influenceri precum Gami, Dorian Popa și Yny Sebi. Aceste asocieri i-au consolidat statutul în lumea influencerilor români.
Stilul său natural și nonconformist a rezonat cu publicul, în special cu generația Z.
Foto: captura video Tik Tok Bisoi Petrut
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
O persoană și-a pierdut viața, iar alte 52 au fost salvate de pe munte în ultimele 24 de ore












