E oficial! Lucrețiu Tudor, noul viceprimar al Piteștiului!

de | 29.01.2025 17:46 | Pitești, Administrație, Importante, Noua generație, Promo prima pagină

S-a votat! Piteștiul are viceprimar. Lucrețiu Tudor, un profesionist cu o carieră impresionantă în domeniul finanțelor publice și antifraudă, a fost numit viceprimar al municipiului Pitești, după ce a îndeplinit rolul de city manager începând din 2020. Cu o experiență vastă în administrația publică și un angajament puternic față de dezvoltarea comunității, Lucrețiu Tudor continua astfel să contribuie la progresul orașului, având deja în spate realizări notabile în gestionarea proiectelor municipale. În același timp, pentru al doilea viceprimar, acesta va fi supus votului într-o ședință ulterioară de CL.

În timpul ședinței de CL Pitești au fost făcute 3 propuneri și anume: de la PSD – Lucrețiu Tudor, de la USR – Mihai Mihăilescu și de la PNL – Sorin Apostoliceanu. Votul însă a decis în favoarea lui Lucrețiu Tudor. Voturile au fost următoarele: Lucrețiu Tudor, – 13 din 23, Sorin Apostoliceanu, 6 din 23 și Mihai Mihăilescu 4 din 23.

Absolvent al Facultății de Finanțe Bănci, Lucrețiu Tudor și-a construit cariera în sistemul fiscal, fiind foarte mulți ani comisar al Gărzii Financiare și ulterior inspector în cadrul Serviciul de Antifraudă. A deținut o perioadă cea mai mare funcție din Finanțele Publice Argeș, cea de director, poziție cu care s-a achitat cu brio de numeroasele responsabilități, dar a și construit o relație sănătoasă pe bază de respect reciproc cu mediul de business argeșean. În anul 2020 a acceptat provocarea de a face pasul în administrația publică în echipa lui Cristian Gentea, devenind primul city manager din istoria Piteștiului. În cei 4 ani de mandat, Lucrețiu Tudor a răspuns de toate activitățile și proiectele municipalității, iar în vara lui 2024 a candidat pentru poziția de consilier local. Astăzi prin votul din forul legislativ al Piteștiului a devenit noul viceprimar PSD al municipiului reședință de județ.

Suirsă foto: FB Luretiu Tudor

CL Pitești este compus din 23 de membrii. PSD deține 9 mandate (Dinu Dănuț, Irimia Tiberiu-Gabriel, Stan Ana, Șerb Dragoș-Andrei, Tofan Gelu, Tudor Lucrețiu-Ioan, Tudorache Iulian-Robert, Tudosoiu Dumitru), PNL 6 (Apostoliceanu Sorin, Dumitrache Natalia, Dumitrașcu Maria-Cătălina, Manea Alina-Ramona, Postelnecu Alexandru-Florin, Șerbănoiu Răzvan-Ionuț), USR – 4 (Dovleac Manuela-Elena, Mihăilescu Mihai-Ioan, Nedelcu Darius-Sebastian, Ștefura Dumitru Bogdan), AUR (Codrea Ionel-Dragoș, Dobre Florin, Dumitrache Ion) – 2, iar PMP – unul (Popescu-Silișteni Marius-Dumitru).

Pentru validarea viceprimarilor a fost nevoie de cel puțin 13 voturi favorabile, voturi pe care le-a și obținut Lucrețiu Tudor.

Sursă foto: FB Lucretiu Tudor

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Consultare publică. Sprijin pentru dezvoltarea activităților neagricole

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș | AUR | Cristian Gentea | GELU | Lucretiu Tudor | Mihai Mihăilescu | Pitești | Sorin Apostoliceanu