Proiectul ”Viitorul Pornește Azi”, derulat de VARTA în parteneriat cu Inter Cars România, aduce un suflu nou în educația tehnică din România, sprijinind viitorii mecanici auto prin dotarea școlilor cu echipamente moderne și materiale didactice. Cu o valoare totală de 27.000 de euro, acest proiect a beneficiat în acest an de sprijinul a 15 școli tehnice din întreaga țară, având ca scop creșterea numărului de tineri pregătiți să facă față provocărilor din industria auto. Activitățile educative, ce au inclus întâlniri cu specialiști, au fost gândite pentru a încuraja elevii să-și construiască o carieră de succes în acest domeniu dinamic.
Astfel, potrivit comuncatului primit de la organizatori, șapte școli tehnice și profesionale din țară au beneficiat de echipamente tehnice moderne în valoare de 15.000 de euro, parte a proiectului „Viitorul Pornește Azi”, derulat de VARTA, în parteneriat cu Inter Cars România. În plus, alte 8 școli din țară au primit materiale didactice și informative actuale dedicate cursurilor pentru mecanici auto. Valoarea totală a materialelor și echipamentelor pe care le-au primit unitățile de învățământ, anul acesta, a fost de 27.000 euro.
Astfel, potrivit sursei citate, între 30 septembrie și 17 octombrie, 350 de elevi din 7 școli, finaliste ale competiției de testare a cunoștințelor în domeniul auto – „Young Car Mechanic”, au luat parte la întâlniri educative cu specialiști în domeniul tehnic și auto. Reprezentanții VARTA și Inter Cars au pornit din Târnăveni (Liceul Tehnologic), iar apoi s-au întâlnit cu elevii din Șimleu Silvaniei (Liceul „Ioan Ossian”), București (Colegiul Tehnic „Valter Mărăcineanu”), Curtea de Argeș (Liceul Tehnologic Auto) și Câmpulung Muscel (Liceul Tehnologic Auto). Ultimele două sesiuni au avut loc în Borșa (Liceul Tehnologic) și Negrești (Liceul Tehnologic „Nicolae Iorga”). Liceul Tehnologic din Târnăveni, fiind singurul inclus în proiect pentru a treia oară, a primit un tester de diagnoză și încărcător de baterii Bosch, un dispozitiv TPMS și un voucher de 2.500 lei pentru a fi folosit la achiziția altor echipamente din portofoliul Inter Cars.
„Este foarte important să fim aproape de acești elevi, în rândul cărora sunt viitori experți din domeniul auto. Încercăm să-i încurajăm, să le oferim și noi condițiile cele mai bune să se dezvolte, pentru că toată lumea are nevoie de un specialist bine pregătit, în special pentru că întreg contextul auto se schimbă, vedem tot mai multe tehnologii noi aplicate de jucătorii mari din industrie. Învățarea este un proces continuu, pe care noi dorim să-l susținem constant, beneficiile pe termen lung fiind deloc de neglijat”, a declarat Bogdan Bănicescu – Sales Manager VARTA România, potrivit sursei citate.
În ciuda faptului că, în fiecare an, în România, 6.800 de elevi termină cursurile școlilor tehnice, rata de absorbție pe piața muncii este scăzută. Prin astfel de acțiuni, promotorii programului „Viitorul Pornește Azi” doresc o creștere a numărului de tineri care se angajează în domeniu, oferind suportul tehnic și profesional necesar.
„Tentațiile sunt mari în rândul tinerilor, pentru că există tot felul de locuri de muncă cu venituri mari pe termen scurt, dar care nu implică cunoștințe specifice sau programe extinse de studiu. Rolul nostru este să arătăm tinerei generații că o carieră construită cu răbdare își va da roadele puțin mai târziu, dar vor avea garanția că au un job stabil, căutat și din ce în ce mai bine remunerat. Este atractiv să profiți de o oportunitate pe termen scurt, dar nu este o soluție, dacă dorești să-ți contruiești un drum sigur”, a declarat, potrivit sursei citate, Petrișor Covaciu – Manager Formare Young Car Mechanic, Inter Cars România.
„Viitorul Pornește Azi”, inițiativa VARTA și Inter Cars, vine ca o continuare a concursului „Young Car Mechanic”, ajuns la a treia ediție în acest an în România, menit să identifice și să promoveze tinerii care își doresc o carieră în domeniul auto. În total, aproape 600 de elevi din 98 de școli profesionale din 24 județe s-au întrecut la concursul „Young Car Mechanic”, parcurgând mai multe etape provocatoare: o etapă teoretică, 3 etape regionale cu probe teoretice și practice și finala, eveniment care a testat la un nivel și mai înalt cunoștințele și abilitățile tinerilor. Etapa regională, în care au ajuns 15 școli tehnice și profesionale, a avut ca principal obiectiv oferirea de suport didactic cu literatură tehnică de specialitate.
Foto descriptiv. Sursă foto: organizatori proiectul Proiectul ”Viitorul Pornește Azi”
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
”Reluăm întâlnirile semestriale cu asociațiile de proprietari din Pitești”