Gest inconștient al unui bistrițean de 46 de ani! A încercat să traverseze cu mașina râul Bistrița, însă a rămas blocat în mijlocul apelor.
Incidentul a avut loc chiar de 1 Mai, pe raza localității Viișoara, județul Bistrița-Năsăud, relatează bistrițeanul.ro
Văzând că nu mai poate înainta, bărbatul a sunat imediat la 112 pentru a cere ajutor.
În urma apelului, la fața locului, au fost trimiși pompierii militari cu mai multe echipaje de intervenție.
Din fericire, bărbatul a fost scos în timp util și teafăr din apa rece de către pompieri. Ulterior a fost predat echipajului de prim ajutor, iar după evaluarea paramedicilor, bărbatul a refuzat transportul la spital.
Conducătorul auto, un bărbat în vârstă de aproximativ 46 de ani, a fost scos din albia râului de către pompieri și predat echipajului de prim ajutor. După evaluarea paramedicilor, bărbatul a refuzat transportul la spital”, a transmis ISU Bistrița-Năsăud.
Inițial pompierii au crezut că este vorba despre un accident, însă șoferul le-a mărturisit salvatorilor că voia, de fapt, să traverseze râul cu mașina.
Foto: ISU Bistriţa
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro