În Munții Făgăraș se pregătește reintroducerea vulturului sur, o specie dispărută din fauna țării noastre de peste 70 de ani. Proiectul reprezintă prima inițiativă de acest fel din România și este inițiat de Fundația Conservation Carpathia, în parteneriat cu ING Bank România și un consorțiu format din comunele Lerești, Rucăr și Valea Mare Pravăț, alături de Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Argeș.
După mai bine de 70 de ani de absență din fauna României, vulturul sur (Gyps fulvus) urmează să revină în Munții Făgăraș. Specia a dispărut la mijlocul secolului al XX-lea, din cauza persecuției directe, fiind vânată și împușcată, deoarece era considerată dăunătoare, dar și din cauza otrăvirii și a colectării ouălor pentru colecții private.
Primele exemplare vor fi aduse din Spania, cu sprijinul partenerilor de la Vulture Conservation Foundation (VCF), una dintre cele mai experimentate organizații europene în conservarea și reintroducerea vulturilor. Păsările care urmează să fie aduse sunt exemplare tinere, care vor trece printr-o etapă de aclimatizare de aproximativ șase luni într-o volieră special amenajată în zona Rucăr, județul Argeș.
După o perioadă de aclimatizare, păsările vor fi eliberate treptat în mediul natural
Potrivit Conservation Carpathia, reintroducerea vulturilor suri se va face în mai multe etape, în colaborare cu experți români și internaționali, în baza unor studii științifice și conform normelor europene. Dacă toate condițiile administrative și logistice vor fi îndeplinite conform planului, primele exemplare sunt programate să ajungă în România în următoarele luni. După o perioadă de aclimatizare, păsările vor fi eliberate treptat în mediul natural, unde, de regulă, rămân în proximitatea zonei de eliberare și revin periodic la locul de hrănire.
Totodată, Fundația Conservation Carpathia va construi și un centru de vizitare dedicat speciilor de vulturi – „Casa Vulturului”, în Valea Mare Pravăț, județul Argeș. Acesta va face parte din rețeaua de centre de vizitare din zona Munților Făgăraș, construită de Fundația Conservation Carpathia, alături de Casa Castorului din Rucăr și Casa Zimbrului din Lerești.
Pentru comuna Valea Mare Pravăț, acest proiect este o oportunitate de a valorifica într-un mod durabil natura care ne înconjoară. Reintroducerea vulturului sur aduce nu doar o specie dispărută, ci și noi perspective pentru comunitate – de la turism și educație până la locuri de muncă. Construirea centrului de vizitare Casa Vulturului aici, la Valea Mare Pravăț, va transforma zona într-un punct de atracție pentru cei care vor să descopere biodiversitatea Munților Făgăraș și să înțeleagă mai bine rolul naturii în viața noastră.”, a declarat Petre-Ionel Boncoi, primarul comunei Valea Mare Pravăț.
Reintroducerea vulturului sur este o dovadă că oamenii și natura pot colabora pentru același scop: refacerea echilibrului pierdut. Faptul că acest proiect este realizat împreună cu un consorțiu format din comunități locale din Argeș arată cât de important este sprijinul celor care trăiesc aproape de natură. În Munții Făgăraș, această specie va redeveni parte dintr-un ecosistem complet și funcțional, dar și un simbol al coexistenței dintre conservare și dezvoltarea comunităților locale. Credem că adevărata reușită nu este doar revenirea unei specii, ci renașterea unei legături între oameni și natură.”, au declarat Barbara și Christoph Promberger, directorii executivi ai Fundației Conservation Carpathia.
Material realizat de Berta Dima.
Sursă foto: ediția tipărită
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Vești proaste de la Mioveni! Uzina Dacia scade producția cu 165 de autoturisme pe zi













