anchetaonline.ro

Vuvuzelele din Parlament au primit nota de plată. Alina Gorghiu: „Nu e libertate de exprimare să urli peste toți”

de | 01.04.2026 12:54 | Din ediția tipărită, Județean, Politic

Scandalul din plenul reunit al Parlamentului, unde dezbaterea a fost acoperită de vuvuzele, huiduieli și pancarte, nu a rămas fără consecințe. Trei parlamentari ai partidului SOS România au fost sancționați cu reducerea indemnizației cu 50% timp de trei luni – una dintre cele mai dure măsuri disciplinare aplicate în ultimii ani.

Decizia a fost luată în urma raportului Comisiei juridice, după ce aleșii au perturbat ședința în care se discuta un subiect sensibil de politică de securitate, legat de prezența militară americană în România.

Deputata PNL Alina Gorghiu, membră a comisiei, spune că sancțiunea nu vizează opiniile politice, ci modul în care acestea au fost exprimate. „Nu este libertate de exprimare să stai cu vuvuzele lângă microfon. Nu este libertate de exprimare să urli și să bruiezi lucrările. Nu este libertate de exprimare să transformi dezbaterea în agresivitate”, a transmis aceasta.

De altfel, exact aceste derapaje au stat la baza sancțiunii: limbaj agresiv, întreruperea discursurilor și blocarea efectivă a ședinței. În final, președintele de ședință a fost nevoit să supună la vot sistarea dezbaterilor, în condițiile în care plenul devenise imposibil de gestionat. Pentru Alina Gorghiu, episodul nu este doar un incident punctual, ci un semnal de alarmă despre degradarea discursului politic. „Parlamentul este locul legilor, nu al vuvuzelelor”, a punctat aceasta, insistând că există o diferență clară între protestul legitim și comportamentul care sabotează funcționarea instituțiilor.

În opinia liberalilor, tolerarea unor astfel de manifestări ar deschide o zonă periculoasă, în care regulile devin opționale, iar dezbaterea democratică este înlocuită de spectacol și zgomot. Pe de altă parte, opoziția a justificat protestul prin nevoia de a atrage atenția asupra unor decizii politice majore. Doar că metoda aleasă – vuvuzele, fluierături și scandări – a transformat o ședință oficială într-un moment de blocaj instituțional.

Sancțiunea aplicată acum creează un precedent: nu pentru idei incomode, ci pentru comportamente care depășesc limitele regulamentului. Iar mesajul transmis de Alina Gorghiu este cât se poate de direct: politica se poate face dur, dar nu în afara regulilor.

Material realizat de Iulia Bădulescu.

Sursă foto: ediția tipărită

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

2 direcții clare la PSD Bogați: Ion Gîrleanu reales pentru un nou mandat

I.B.)

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Alina Gorghiu