Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a anunțat, luni noaptea, că orașul Irpin din regiunea Kiev a fost eliberat. El a adăugat că din nefercire, rușii controlează în continuare nordul Kievului. De asemenea, în Cernihiv, Sumi, Harkov, Donbas, sudul Ucrainei, trupele ruse țin controlul, iar Mariupol rămâne blocat.
Astăzi avem veşti bune. Apărătorii noştri avansează în regiunea Kiev, recâştigând controlul asupra teritoriului ucrainean. Irpin a fost eliberat. Sunt recunoscător tuturor celor care au luptat pentru acest rezultat. Ocupanţii sunt împinşi departe de Irpin. Alungaţi din Kiev. Cu toate acestea, este prea devreme să vorbim despre securitate în această parte a regiunii noastre. Lupta continuă”, a transmis preşedintele Zelenski.
Zelenski amintește că rușii încă sunt siguri pe situație în Kiev, acolo unde nordul capitalei este controlat de ei. Totodată, președintele ucrainean afirmă că de la izbucnirea războiului și până astăzi au mjurit 143 de copii pe teritoriul Ucrainei.
Ei încearcă să îşi refacă unităţile distruse. Nivelul pierderilor lor, chiar şi la 90%, nu este un argument pentru ca ei să se oprească. Sute şi sute de unităţi de echipamente inamice arse şi abandonate nu îi convin că asta se va întâmpla tuturor. Regiunile Cernihiv, Sumi, Harkov, Donbas, sudul Ucrainei – situaţia rămâne peste tot tensionată, foarte dificilă. Acesta este un război nemilos împotriva naţiunii noastre, împotriva poporului nostru, împotriva copiilor noştri.
Mariupol rămâne blocat. Trupele ruse nu au permis ca astăzi să fie organizat niciun coridor umanitar. (..) Mai avem nevoie de timp. Mai avem nevoie de arme. Mai trebuie să luptăm, trebuie să avem răbdare”, spune Volodimir Zelenski.
Zelenski face referire încă o dată la sancțiunile date Rusiei care ar trebui să fie „suficient de eficiente şi de substanţiale” în contextul invaziei rușilor asupra Ucrainei.
Dacă pachetele de sancţiuni sunt slabe sau nu funcţionează suficient, dacă pot fi ocolite, se creează o iluzie periculoasă pentru conducerea rusă că îşi poate permite în continuare ceea ce fac acum. Şi ucrainenii plătesc pentru asta cu viaţa. Mii de vieţi. Aşadar, începând din această săptămână, creăm un grup de experţi la Preşedinţie – ucraineni şi internaţionali, care vor analiza constant sancţiunile împotriva Rusiei – ce influenţează acestea cu adevărat”, a anunţat Zelenski.
Peste 1.100 de civili au murit în Ucraina
Potrivit unui bilanț al Națiunilor Unite, peste 1.100 de civili au murit până acum în Ucraina de la începutul conflictului. Numărul real al celor decedați poate fi mult mai mare, având în vedere că sunt zone în care nu a putut fi stabilit cu exactitate un bilanț. De exemplu, în Mariupol este imposibil de precizat câte persoane au murit din cauza bombardamentelor, câți au fugit, câți sunt blocați sau câți au fost duși în Federația Rusă.
Potrivit ultimei declarații a primarului din Mariupol, cel puțin 5000 de locuitori ar fi murit numai în acest oraș-port, dintre care 210 copii.
Și orașul Cernihiv a fost distrus de atacurile rușilor. Persoanele care se află acolo au rămas fără apă, încălzire și energie electrică.
Acest război a adus daune infrastructurii din Ucraina de peste 63 de miliarde de dolari.
Totodată, forțele armate din Ucraina au anunțat că trupele ruse au fost respinse în mai multe localități.
ONU: „Armistițiu umanitar” în Ucraina
ONU a transmis că urmărește să se realizeze un „armistițiu umanitar” între Rusia și Ucraina, iar în acest sens îl va trimite la Moscova și Kiev pe secretarul său adjunct responsabil de probleme umanitare, Martin Griffiths, a anunţat, luni, secretarul general al Organizației, Antonio Guterres.
Antonio Guterres critică invazia rușilor asupra Ucrainei, spunând că „de la începutul invaziei ruse acum o lună, războiul a dus la pierderea fără sens a mii de vieţi, la strămutarea a zece milioane de persoane, în principal femei şi copii, şi la distrugerea sistematică a infrastructurii esenţiale” a Ucrainei.
„Aceasta trebuie să înceteze!”, a spus Guterres.