Zi extrem de călduroasă! Maxima va ajunge la 37 de grade Celsius

de | 12.07.2023 08:40 | Lifestyle, Național, Știri

Meteorologii anunță o zi extrem de călduroasă în toată țara, în unele locuri chiar caniculară.

În ceea ce privește disconfortul termic, ANM precizează că acesta va fi ridicat, indicele (ITU) va fi uşor peste 80 de unităţi, în Banat, în sudul Crişanei, în sud-vestul Transilvaniei, în Muntenia și Oltenia.

Maximele zilei se vor încadra între 27 şi 37 de grade Celsius, iar cele minime între 15 şi 24 de grade.

ANM canicula temperaturi

Foto: observatornews.ro

Temperaturi mai scăzute se vor înregistra în depresiunile din estul Transilvaniei acolo unde minima va fi de aproximativ 12 grade.

În regiunile intracarpatice, începând cu orele după-amiezii,  instabilitatea atmosferică va fi pronunţată. Sunt anunțate ploi, descărcări electrice și chiar vijelii. În unele zone cantităţile de apă pot depăşi 15…25 l/mp.

ANM temperaturi

Foto: Facebook Primăria Municipiului Pitesti

În această situație, medicii recomandă populației pe timpul caniculei să țină cont de următoarele măsuri de prevenire a posibilelor situații de urgență ce se pot produce ca urmare a creșterii temperaturilor:
  • este recomandat consumul zilnic de lichide (între 1,5 – 2 litri de lichide), fără a aştepta să apară senzaţia de sete. Este necesar un pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute.
  •  NU trebuie consumat alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii.
  •  trebuie evitate băuturile cu conţinut ridicat de cofeina (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri racoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice.
  •  pe parcursul zilei este bine să facem duşuri calduţe, fără a ne şterge de apă, i
  • dacă aveți aer condiţionat, aparatul trebuie reglat astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală.
  •  persoanele care nu au aer condiționat în locuință sau la locul de muncă, trebuie să petreacă 2-3 ore zilnic în spații care beneficiază de aer condiționat (spații publice, farmacii, biserică, magazine).
  • plecările între orele amiezii trebuie evitate dar în cazul în acre sunt necesare trebuie să folosiți o ţinută adecvată: pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise.
  •  evitaţi pe cât posibil activităţile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, gradinarit, etc) şi aveţi grijă de persoanele dependente de voi (copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi) oferindu-le, în mod regulat lichide, chiar dacă nu vi le solicită.
  • persoanele care suferă de anumite afecțiuni iși vor continua tratamentul conform indicațiilor  medicului. Este foarte util ca în aceste perioade de caniculă, persoanele cu afecțiuni cronice, cardio-vasculare, hepatice, renale, pulmonare, de circulație, mentale sau cu hipertensiune să consulte medicul curant în vederea adaptării schemei terapeutice la condițiile existente.

 

Foto descriptiv

 


Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Banat