Sfânta Cuvioasă Parascheva reprezintă una dintre cele mai mari sărbători ale românilor, fiind marcată cu cruce roșie.
Sărbătorită în fiecare an pe data de 14 octombrie, Sfânta Parascheva este cunoscută în credința populară drept „Vinerea Mare de Toamna” sau „Vinerea celor 12 vineri” și este considerată cea care protejează lumea femeilor și îndeletnicirile lor. Ea ocrotește femeile însărcinate, iar cele care doresc să aibă o naștere ușoară trebuie să dea de pomana, astăzi, copiilor nevoiași.
Viața Sfintei Parascheva
Sfânta Parascheva s-a născut la începutul secolului al XI-lea în Epivata, o localitate de pe malul Mării Marmara, aproape de Constantinopol. Provenind dintr-o familie creștină, încă de mică a simțit chemarea divină, dedicându-și viața rugăciunii și ajutorului celor nevoiași. După ce și-a împărțit averea săracilor, Sfânta Parascheva a ales să urmeze calea monahală, petrecând ani întregi în pustnicie și rugăciune.
De-a lungul vieții, a fost cunoscută pentru blândețea, smerenia și credința ei neclintită. După moartea sa, moaștele Sfintei Parascheva au devenit un izvor de vindecare și binecuvântare, fiind aduse în Moldova în secolul al XVII-lea, unde au rămas până astăz
Mii de credincioși se închină, în această zi, la racla cu sfintele moaște de la Iași, acolo unde se află de peste 350 de ani.
Tradiții și obiceiuri de Sfânta Parascheva
De ziua Sfintei Parascheva, numeroase tradiții și superstiții s-au păstrat de-a lungul timpului. În credința populară, această zi este considerată una sfântă, în care nu se lucrează, iar cine încalcă această regulă poate atrage ghinion sau chiar boală. Fetele nemăritate care cos sau spală pe 14 octombrie riscă să-și piardă șansa de a-și găsi un soț.
Se mai spune că vremea de Sfânta Parascheva prevestește iarna: dacă este o zi frumoasă, iarna va fi blândă, iar dacă plouă, iarna va fi aspră.
De asemenea, dacă oile dorm îngrămădite e semn că vine iarnă grea. Dacă dorm răsfirate, iarna va fi ușoară, potrivit creștinortodox.ro
În această zi, credincioșii obișnuiesc să împartă mâncare pentru sufletele celor adormiți și să rostească rugăciuni pentru sănătate și belșug. Se dau de pomană must și pâine coaptă din grâul proaspăt, din acest an.
Rugăciunea pe care creștinii o rostesc de Sfânta Parascheva
Doamne, Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis și s-a făcut toată făptura, nu întoarce fața Ta de la noi păcătoșii, ca să nu vină asupră-ne mânia cea groaznică și înfricoșătoare a durerilor, care este rodul păcatelor noastre, ce în toată ziua, nenumărate, cu nesocotință le săvârșim.
Noi suntem păcătoși, netrebnici și plini de răutate; iar Tu ești izvorul vieții și al milostivirii. Nu ne lăsa, Doamne! Nu trece rugăciunea noastră, a păcătoșilor, nici ne răsplăti nouă după nelegiuirile noastre, ci pentru că nu suntem vrednici a câștiga milostivirea prin sârguința cea de toate zilele, dăruiește-ne-o Tu ca un îndurat mult-Milostiv.
Doamne, pentru rugăciunile Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, dăruiește-ne nouă sănătate și viață ferită de toată răutatea și ne întărește cu Duhul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor, cu bucurie să slăvim preasfânt numele Tău în veci”.
Foto Huff.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: