anchetaonline.ro

Zi plină pentru salvamontiști! Peste 80 de persoane salvate de pe munte de 1 martie

de | 02.03.2026 08:24 | Eveniment, Național

Zi plină ieri pentru salvamontiștii din întreaga țară. Românii au profitat de vremea frumoasă și de faptul că 1 martie a picat în weekend și au luat cu asalt stațiunile montane.

În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 81 de apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor. Zeci de oameni au fost salvați de pe munte, iar unii dintre ei au avut nevoie de spitalizare.

Potrivit Salvamont România, cele mai multe apeluri au fost înregistrate pentru Salvamont Sinaia, unde salvamontiștii au intervenit la 19 cazuri. Au urmat Salvamont Harghita cu 10 apeluri, Salvamont Municipiul Brașov cu 9 și Salvamont Județul Brașov cu 8 solicitări. Intervenții numeroase au mai avut loc și în zonele Salvamont Maramureș, Salvamont Lupeni, Salvamont Voineasa și Salvamont Gorj, dar și în alte județe montane, unde salvatorii au intervenit punctual la cazuri izolate.

În urma acestor misiuni au fost salvate 87 de persoane aflate în dificultate pe trasee sau pe pârtii. Dintre acestea, 36 au necesitat transport la spital cu ambulanțele SAJ, SMURD sau ale serviciilor Salvamont, restul primind îngrijiri la fața locului și fiind preluați de aparținători.

De asemenea, în intervalul menționat mai sus, salvamontiștii au primit și 40 de apeluri prin care li se solicitau sfaturi și informații despre despre diferite trasee turistice din zona montană.

Salvamontiștii reamintesc importanța echipamentului adecvat, a informării prealabile și a respectării traseelor marcate pentru a evita accidentele în munte.

Sursă foto: Salvamont România

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Ei sunt românii care nu vor putea să se angajeze în școli sau spitale

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: