Zile de foc în Argeș! Cod portocaliu de caniculă

de | 16.08.2024 11:04 | Eveniment, Importante, Județean

Meteorologii spun că valul de căldură persistă și astăzi în cea mai mare parte a țării, la fel ca şi disconfortul termic.

Pentru ziua de astăzi, 16 august, a fost emis un cod portocaliu de caniculă valabil în 12 județe, inclusiv în Argeș. 

Temperaturile maxime se vor încadra între 38 și 39 de grade Celsius, în timp ce minimele se vor situa între 21 și 21 de grade Celsius, caracterizând o noapte tropicală.

harta.svg - Zile de foc în Argeș! Cod portocaliu de caniculă

Judeţele Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman se află sub avertizare cod roşu, fiind anunţat  val de căldură persistent, caniculă, disconfort termic deosebit de accentuat.

Temperaturile maxime vor fi de 39…41 de grade, iar cele minime se vor situa în jurul a 23 de grade (noapte tropicală), izolat de până la 26 de grade în Dealurile de Vest.

canicula - Zile de foc în Argeș! Cod portocaliu de caniculă

Cald va fi și în restul țării. În nordul Crișanei, Maramureș, Moldova, sud-vestul Dobrogei și local în Transilvania și Muntenia, temperaturile maxime vor fi în general de 34…37 de grade.

România, între caniculă și furtuni

Mai multe județe sunt vizate astăzi și de o avertizare cod galben de ploi torențiale, vijelii și grindină.

Între orele 12.00 – 21.00, furtunile violente lovesc în special zonele de munte. ANM anunță că, în acest interval, în zonele de deal și de munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, intensificări ale vântului (viteze la rafală de 50…70km/h), descărcări electrice și izolat vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și izolat de peste 30 l/mp.

harta.svg - Zile de foc în Argeș! Cod portocaliu de caniculă

Caniculă extremă și mâine

Și pentru ziua de mâine, 17 august, meteorologii anunță temperaturi de foc în Argeș, fiind emis cod portocaliu de caniculă și disconfort termic accentuat.

Temperaturile maxime se vor situa în jurul valorii de 38 de grade, iar minimele, de 20…22 de grade, vor caracteriza o noapte tropicală.

Recomandările pompierilor argeșeni

Pentru siguranța dumneavoastră și a familiei, pompierii argeșeni vă îndemnă să respectați următoarele recomandări:

  •  Deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineții sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul, în spații dotate cu aer condiționat (magazine, spații publice);
  •  Evitați aglomerațiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11.00 – 18.00;
  •  Purtați haine lejere, subțiri, deschise la culoare, pălării și ochelari de soare;
  •  Beți 1,5 – 2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe și ceaiuri călduțe (soc, mușețel, urzici); evitați consumul băuturilor alcoolice sau al celor cu cafeină sau zahăr (carbogazoase);
  • Mâncați fructe și legume (pepene, prune, roșii) sau iaurt (echivalentul uni pahar cu apă); mâncați echilibrat și variat insistând pe produsele cu valoare calorică mică;
  • Evitați băuturile ce conțin cafeină (cafea, ceai, cola) sau zahăr (sucurile carbogazoase) în cantitate mare;
  •  Evitați alimentele cu un conținut sporit de grăsimi, în special de origine animală;
  • – Nu consumați alcool – vă deshidratează și vă transformă într-o potențială victimă a caniculei;
  •  Mențineți legătura cu persoanele în vârstă (rude, vecini, persoane cu dizabilități), interesându-vă de starea de sănătate a acestora și oferiți-le asistență ori de câte ori au nevoie;
  •  Cereți sfatul medicului de familie la cel mai mic semn de suferință, manifestat de dumneavoastră sau copilul dumneavoastră;
  • Persoanele care suferă de diferite afecțiuni își vor continua tratamentul, conform indicațiilor medicului. Este foarte util ca în perioada caniculară să se consulte medicul curant, în vederea adaptării schemei terapeutice la condițiile existente;
  •  Pentru ameliorarea condițiilor la locul de muncă se va reduce intensitatea și ritmul activităților fizice, se va alterna efortul dinamic cu cel static și alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus, în locuri umbrite ori ventilate corespunzător.
  •  Nu lăsați copiii/animalele de companie singuri/singure în autoturisme.
  •  Creați un ambient care să nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului.

Recomandări pentru șoferi în perioadele cu temperaturi ridicate

În condiţiile în care pentru o mare parte din ţară se conturează o vreme caniculară în aceste zile, poliţiştii rutieri au o serie de sfaturi pentru conducătorii auto.

Pentru a preveni evenimentele rutiere, Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române recomandă conducătorilor auto următoarele:

  • înainte de a porni la drum, asigurați-vă că presiunea din pneuri este cea recomandată pentru sezonul cald, iar sistemele de climatizare sunt funcționale;
  • atenție la faptul că reflexiile date de razele solare foarte puternice pot crea dificultăți conducătorilor auto în perceperea obstacolelor și anticiparea conduitei celorlalți participanți la trafic;
  • evitați pe cât posibil călătoriile în jurul după-amiezii, în special șoferii cu probleme de sănătate;
  • în cazul călătoriilor pe distanțe mai lungi, efectuați opriri regulate, în spațiile de servicii sau în parcările amenajate, pentru odihnă și hidratare corespunzătoare, pentru a preveni instalarea stării de oboseală, cu consecințe negative asupra vigilenței la volan;
  • păstrați o distanță adecvată față de autovehiculul din față, pentru a putea reacționa în siguranță în caz de nevoie; folosiți centura de siguranță și dispozitivele de fixare pentru protejarea pasagerilor;
  • încercați să vă păstrați calmul pe toată durata deplasării și să manifestați respect în trafic, întrucât comportamentul agresiv va spori major riscul de a fi implicat într-un eveniment rutier cu urmări tragice.

Foto descriptiv Digi 24/

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

https://anchetaonline.ro/accident-mortal-67b-pitesti-targu-carbunesti-183451/

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Arad | Argeș | Centrul INFOTRAFIC | Digi | Dolj | Olt | Teleorman

Ultimele articole