N-am terminat bine anul și deja ne gândim la zilele libere din 2024. Ei bine, angajații din România se vor bucura de zile libere de la stat și în 2024. Numai că din cele 17 zile de sărbătoare legală din 2024, doar 10 vor pica în timpul săptămânii, pe când restul vor pica în weekend.
Primele două sărbători legale din 2024 sunt 1 și 2 ianuarie, de Anul Nou. Aceste libere vor pica luni și marți, astfel angajații care nu lucrează în weekend se pot bucura de o minivacanță, chiar la început de 2024. Urmează 6 ianuarie (Boboteaza) și 7 ianuarie (Sfântul Ioan Botezătorul), însă aceste două sărbători legale vor pica în weekend. Următorul liber este pe data de 24 ianuarie, Ziua Principatelor Române – Mica Unire, pentru că pică într-o zi de marți. E bine de amintit că angajații care nu primesc zile libere de sărbătorile legale, trebuie să primească, în următoarele 30 de zile, alte zile libere de la angajator sau un spor de minim 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.
Următoarele libere, sărbători legale, din 2024 sunt:
- 1 mai – Ziua Muncii, miercuri,
- 5 mai – Paștele ortodox, duminică,
- 6 mai – a doua zi de Paște, luni,
- 1 iunie – Ziua Copilului, sâmbătă,
- 23 iunie – Rusalii, duminică,
- 24 iunie – a doua zi de Rusalii, luni,
- 15 august – Adormirea Maicii Domnului, joi,
- 30 noiembrie – Sfântul Andrei, sâmbătă,
- 1 decembrie – Ziua Națională a României, duminică,
- 25 decembrie – prima zi liberă de Crăciun, miercuri,
- 26 decembrie – a doua zi de Crăciun, joi.
Foto descriptiv. Sursă foto: libraart.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
”Gala sportului școlar argeșean” a celebrat spiritul sportiv și excelența în educație!