Zile libere în 2023! Când va pica prima zi de Crăciun

de | 01.01.2023 12:11 | După locație, După subiect, Eveniment, Lifestyle, Național, Știri

Dacă în 2022 prima zi de Crăciun a picat duminica, iar a doua zi de Crăciun lunea, românii bucurându-se doar de o zi liberă în cursul săptămânii, anul 2023 vine cu vești bune.

Sărbătorile de iarnă din 2023 vor aduce mai multe zile libere, comparând cu anul 2022, și asta pentru că românii se vor bucura de două zile libere în cursul săptămânii.

Potrivit calendarului sărbătorilor legale, prima zi de Crăciun va fi lunea, iar cea de-a doua zi va pica marțea. Prin urmare, românii vor avea o minivacanță de 4 zile cu ocazia sărbătorilor de Crăciun din 2023.

De asemenea, Revelionul va pica duminica, iar 1 și 2 ianuarie, zile incluse pe lista liberelor legale, vor fi lunea și marțea.

Câte zile libere legale vor fi în 2023

Românii vor avea 15 zile libere legale în anul 2023, iar trei dintre acestea vor pica în weekend. În 2022, 6 dintre liberele legale au picat în weekend.

În urmă cu doar câteva zile, Guvernul a anunțat că în 2023 salariații de la stat vor avea încă trei zile libere. Astfel, angajații din instituțiile publice vor beneficia de 17 zile libere anul viitor.

Este vorba de datele de 23 ianuarie, 2 iunie şi 14 august, care sunt înaintea a trei zile marcate în calendarul liberelor legale din România: Ziua Unirii Principatelor, 24 ianuarie, Ziua Copilului – 1 iunie şi Adormirea Maicii Domnului – 15 august.

Însă, aceste zile libere vor fi recuperate, urmând ca salariații să prelungească timpul de lucru până la data de 28 februarie, 30 iunie, respectiv 31 august 2023, potrivit planificărilor stabilite.

Zilele libere în 2023 vor fi:

-1 – 2 ianuarie: Anul Nou (duminică, luni)

– 23 – 24 ianuarie: Ziua Unirii Principatelor Române (luni, marţi)

– 14 aprilie: Vinerea Mare (vineri)

– 16 – 17 aprilie: Paște ortodox (duminică, luni)

– 1 mai: Ziua Muncii (luni)

– 1 iunie, 2 iunie: Ziua Copilului (joi, vineri)

– 4 iunie: Rusalii (duminică)

– 5 iunie: A doua zi de Rusalii (luni)

– 14 – 15 august: Adormirea Maicii Domnului (luni, marţi)

– 30 noiembrie: Sfântul Andrei (joi)

– 1 decembrie: Ziua Națională a României (vineri)

– 25 – 26 decembrie – Crăciunul (luni, marţi)

Amenzi usturătoare pentru munca prestată de sărbătorile legale

Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș amintește angajatorilor că în zilele de sărbătoare legală nu se lucrează. Excepție fac salariații care muncesc în unitățile sanitare, în alimentație publică, dar și în alte locuri în care activitatea nu poate fi întreruptă din cauza specificului activității.

Însă, în acest caz, angajatorul trebuie să compenseze orele de muncă lucrate, fie cu timp liber în următoarele 30 de zile, fie cu un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază.

Cei care nu respectă legea, se pot alege cu amenzi cuprinse între 5.000 și 20.000 de lei.

Foto Sfatul Parintilor/ Wall-Street.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Încă 3 zile libere în 2023! Care vor fi acestea

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Rusalii